Portocala mecanica

Această ediţie jubiliară, alcătuită de Andrew Biswell, cuprinde romanul revizuit după manuscrisul original din 1961 comparat cu mai multe variante publicate în timp, însoţit de Prologul şi Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii '80 pentru versiunea dramatică, de eseuri, articole şi fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care ţin de geneza, transpunerea cinematografică şi scenică a cărţii, precum şi de recenzii semnate de mari autori. Portocala mecanică a fost ecranizată de Stanley Kubrick în 1971, într-un film celebru, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee şi Michael Bates. „«O portocală mecanică» este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere, aici «deviere» neavând neapărat o conotaţie homosexuală. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obişnuit în Malaysia şi înseamnă «fiinţă umană». Cockney şi limba malaeză s-au contopit în mintea mea şi au generat imaginea unor oameni suculenţi şi dulci precum portocalele, forţaţi să intre în forma unor obiecte mecanice.“ (Anthony BURGESS) În viziunea coşmarescă despre viitor a lui Anthony Burgess, unde odată cu lăsarea întunericului străzile intră în stăpânirea criminalilor, povestea e spusă de un delincvent de 15 ani. Alex vorbeşte într-un slang inventat – nadsat –, care scoate la iveală patologia socială a bandei sale de adolescenţi. Alex, Pete, Moho şi Georgie, cei patru găşkari protagonişti ai acestei istorii distopice, creată de Burgess în jurul unei Londre unde domnesc agresiunea şi teroarea, trăiesc din jafurile nocturne aducătoare deopotrivă de bani, dar şi de plăcerea „ultra-violenţelor"pe care le practică împotriva celor mai slabi. După o serie de astfel de infracţiuni, Alex este ridicat de poliţie, dus la închisoare şi supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate. Dar tratamentul foloseşte tehnici bazate de fapt tot pe cruzime extremă, iar eşecul acestuia e inevitabil. În final, un Alex complet schimbat de experienţele prin care a trecut descoperă că rostul lucrurilor stă tocmai în liberul-arbitru, în posibilitatea de a alege singur între bine şi rău. „Un roman nu doar despre natura violentă a individului şi despre capacitatea lui de a alege între bine şi rău, ci şi despre frumuseţea ameţitoare a limbajului.“ (Daily Telegraph)