Capodoperă a literaturii medievale europene, Romanul trandafirului este opera a doi scriitori din generații diferite: Guillaume de Lorris și Jean de Meun. Dacă Guillaume compune un poem care se înscrie în tradiția literară a iubirii curtenești, Jean ne pune în fața unei adevărate mappa mundi a lumii medievale. Poemul care fascinează și astăzi a supraviețuit în peste 300 de manuscrise și a fost venerat, criticat, rescris, moralizat până spre sfârșitul secolului al XVI-lea, editat și reeditat din 1735 încoace. A fost subiectul unui excepțional efort de exegeză critică și a declanșat prima polemică literară importantă din istoria culturii europene — la querelle de la Rose. Romanul trandafirului este un poem proteic, greu de interpretat și susceptibil de metamorfozări. Plăcerea textului e mereu prelungită: efect al digresiunii, al continuei amânări a finalului, al promisiunii reînnoite de a da o semnificație unificatoare întregului. În ciuda multor încercări de a delimita aria lui hermeneutică, nu putem identifica un singur discurs totalizant, ceea ce face din el, cum memorabil spunea Minnis, „un poem incorigibil de plural”.
Cărți,multe cărți.
