Puterea cuvintelor

Puterea cuvintelor, dintotdeauna fascinanta si provocatoare, mai ales azi cand imaginea tinde sa aiba suprematie in comunicare, este tema Colocviilor „Scrisul Romanesc" din acest an, ajunse la editia a X-a, ceea ce ne face sa credem ca initiativa noastra a devenit in timp un proiect cultural solid, cu urmari dintre cele mai bune. Cuvantul, in aparenta atat de fragil, poate fi o arma puternica nu doar in literatura si jurnalism, dar si in politica ori in viata de zi cu zi. Am fost fiecare dintre noi candva in situatia de a descoperi ca, un cuvant potrivit poate schimba totul. Cuvintele ne exprima emotiile, gandirea, reactiile. Uneori prin cuvinte comunicam esentialul, altadata ne ascundem sub ploaia de cuvinte care nu spun nimic. De-a lungul timpului, cuvintele si-au pastrat autoritatea si misterul, puterea lor masurandu-se in gradul de civilizatie si stadiul unei culturi. „Unde voi gasi cuvantul/ Ce exprima adevarul?”, se intreba retoric Eminescu. Florea Firan Fragment din "Instrainarea prin cuvant In copilarie, in lipsa de orice forma electronica sau digitala care sa ne umple (sau sa ne goleasca!) timpul, ne jucam de-a cuvintele. Singurele performante tehnologice in Romania anilor '60 erau televizoarele alb-negru rusesti in care parintii nostri incercau sa scruteze viitorul. Jocul se chema „telefonul fara fir". Nimanui nu i-ar fi trecut prin cap ca intr-o zi chiar vor exista astfel de telefoane la care deopotriva copiii si adultii se vor juca de-a distantele. Ne adunam in fata blocurilor, acele cutii de chibrituri socialiste in balcoanele carora atarnau vesnic rufe la uscat, si ne asezam tacuti in sir indian. Primul din sir spunea un cuvant la urechea celui de langa el astfel ca sa nu fie auzit de ceilalti. Acesta, la randul lui, transmitea cuvantul mai departe soptindu-l in urechea urmatorului. Ultimul din rand rostea cu voce tare cuvantul ajuns la el, de cele mai multe ori diferit de cel original. Ne amuzau nemaipomenit transformarile pe care le sufereau cuvintele, prin gurile si in urechile noastre, in subconstientul creator de farse si de alaturari acustice perfide. Desi scopul ar fi fost ca la urma sa regasim acelasi cuvant spus la inceput, cum eram amatori de confabulatii, schimbam intentionat silabele, alteram sunetele cat sa ne aducem contributia creatoare. Cuvintele pot schimba realitatea, o pot imblanzi sau urati. Fireste ca nimic din astea nu ne treceau atunci prin cap, noi voiam doar sa ne jucam si poate inconstient sa rasucim lumea in care traiam, s-o facem mai spectaculoasa, mai misterioasa, sa punem un cuvant banal sub o piatra, iar cand e s-o dam la o parte sa gasim un altul, neobisnuit, altfel decat il stiam. "