Nu stiam aproape nimic. Pusa Roth in dialog cu Sergiu Cioiu

Cartea este sub forma de dialog, fiind o adunare de amintiri ale actorului si interpretului de cantece si poeme, Sergiu Cioiu, care se auto-defineste ca ?un artizan al cantecului si un interpret al verbului.? Dialogul dezvaluie aspecte din viata artistului, opinii despre creatia muzicala a unei epoci, din care multe refrene au ramas in memoria colectiva, anecdote din intalnirile cu poeti, actori, regizori, ziaristi, compozitori, artisti plastici. O carte despre o epoca traversata in pasi dansanti de interpretul ?Cantecului vantului? si al altor cantece care, de ce nu, se pot asculta si astazi. Cartea mai cuprinde biografia sa artistica, fotografii ce marcheaza diverse evenimente din viata si activitatea lui Sergiu Cioiu, precum si o postfata semnata de Costin Tuchila, intitulata ?Cantec, poezie, rostire de gand?. Fragment din cartea Nu stiam aproape nimic. Pusa Roth in dialog cu Sergiu Cioiu " P. R.: ? Pentru a iesi din sfera emotionalului trist, pentru ca golul lasat de prieteni, de oameni dragi, provoaca, poate fara voia noastra, tristete, sa pasim spre lumea reala, pe drumul spre teatru, spre inceputurile acestei meserii. Pe atunci, tinerii alegeau meserii potrivite cu spiritul epocii, meserii practice. V-ati indreptat pasii spre lumea fabuloasa a teatrlui, cu determinare, evident, cu talent, cu dorinta de a deveni actor. Care a fost motivul care v-a pus in miscare? S. C.: ? E greu de vorbit despre ceva care m-a determinat sa merg spre teatru. Probabil, o multime de amanunte amestecate cu ceva inexplicabil, o atractie pentru spectacolul de o bucurie de a asculta fanfara din chioscul Zavoiului (din Ramnicu-Valcea, unde s-a nascut tatal meu si unde petrecut, la bunica paterna, cateva vacante de neuitat), povestile si poeziile pe care mi le spunea si recita sora bunicii mele materne, filmele cu actori pe care doream sa-i imit, un anumit haz pe care-1 provocam colegilor de liceu, meurajarile colegului si prietenului meu Mihai Botez, cu fusesem distribuit in prima piesa in care am jucat la 11 ani si care, la sfarsitul studiilor liceale, era un distins premiant caruia i-am dezvaluit pasiunea mea pentru teatru si caruia i-am recitat, pe strada, intr-un colt, un monolog din Cidul de Corneille. Toate acestea si inca ceva mai greu de definit. Raspuns scurt: Nu stiu exact, poate pasiunea pentru spectacolul de circ, clovnii, scamatorii, prestidigitatorii, misterul. La facultate am intrat mai tarziu... Era in toamna lui '60, aveam sa implinesc 20 de ani. Avusesem o experienta extraordinara, inainte de a intra la facultate. Am mai povestit aceasta intamplare... P. R.: ? dar eu cred ca e timpul sa o repetati, mai ales ca aceasta carte aduna amintirile dvs. De o viata, fara pretentii exaustive, evident. "