Cu eruditia-i cunoscuta si asumandu-si inactualitatea nu atat a temei, cat a modului de a o trata, Nicolae Breban, scriitor de prim rang al generatiei saizeciste, face in acest eseu un elogiu mortii - nu orice moarte, ci aceea survenita la sfarsitul unei vieti implinite. Autorul respinge constrangerile limbajului ?tehnic? al filosofiei, dar nu-i ocoleste referintele, citind alaturi de literati numerosi ganditori, intre care se remarca predilectia pentru Nietzsche si Dostoievski.?Nu e firesc sa lauzi moartea, ar spune un personaj de-al meu (evident paranoid sau un dogmatic!), fara sa lauzi viata! Un paradox, la primul nivel - in fapt, o evidenta, dupa franca mea opinie. Ce e moartea, ce e viata, viul!? Iata, pentru a dezbate astfel de elementare concepte avem noi curajul de a luneca in astfel de «capcane ale intelepciunii» si incercam sa ne angajam intr-o retorica a «imposibilului», a, poate, «inutilului», a «aventurosului ideii» sau a «ridicolului» - cu siguranta!??
Cărți,multe cărți.
