Cel de-al patrulea volum al memoriilor lui Nicolae Breban reuneste evenimentele din perioada de dupa intoarcerea din exil, incepand cu martie 1990. Scriitorul revine in tara intr-o perioada caracterizata de transformari profunde in societate, descoperind ?o splendida «dezordine», o «vatra», un «jar politic si civic» din care trebuia sa se nasca o «alta Romanie» si un real, nou spirit civic si politic?, ocazie cu care constata insa ca multi dintre prietenii sai s-au instrainat, ?prinsi deodata in noul turbion al «afacerilor politice si literare»?, preocupati acum de noile schimbari. Volumul este o fresca a societatii romanesti politice si culturale, precum si a principalelor personaje care au avut un cuvant de spus la acea vreme. Se distinge senzatia de amaraciune incercata la constatarea faptului ca scriitorii din vechea generatie sunt marginalizati de tineri, optzecistii si generatia ?90. Volumul se incheie cu doua reflectii asupra batranetii si destinului ce sintetizeaza si reitereaza conditia scriitorului din vechea generatie: ?Noi, batranii, in societatea si in mentalitatile de azi, suntem un fel de cetateni de categoria a doua, daca nu un fel de paria! Aproape victime «ideale», in unele cazuri, si acest cult al tineretii ce exclude orice alt fel de valori, idealizand-o, ingramadind asupra-i toate calitatile, este, cred, una din formele «ciclice» prin care o societatea civilizata «re-cade» intr-un tip de primitivism...?.
Cărți,multe cărți.
