Intorcandu-ma la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut sa recitesc poezia lui privind-o ?cu ochi straini?, cautand sa reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lasat deoparte - ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei in metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin si poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinerete, poeziile-pastise dupa pasoptisti) - ori pe care aceeasi exegeza le-a comentat urmand prea indeaproape indrumarile discursurilor de escorta (Epigonii, Muresanu). Mai poate fi citita poezia lui Eminescu, astazi, cu ochi strain, adica - asa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat in spiritul cultului eminescian, ci un seaman al meu, cititor ca si mine, dar lipsit de prejudecatile mele in receptare? Cine e cititorul, mon semblable, mon frcre, caruia ma adresez, interpretand opera eminesciana? Pe cine insotesc in descoperirea operei eminesciene? Si - deloc lipsit de importanta pentru propria mea istorie - cine si in ce fel se afla alaturi de mine, atunci cand il citesc pe acest poet esential pentru devenirea mea interioara?
Cărți,multe cărți.
