Despre televiziune

Volumul de fata cuprinde doua cursuri televizate, tinute la Collège de France, care infatiseaza, intr-o forma clara si sintetica, cele mai recente achizitii ale cercetarii asupra televiziunii. Primul (Platoul si culisele lui) demonteaza mecanismele cenzurii invizibile ce actioneaza pe micul ecran si dezvaluie câteva dintre secretele de fabricatie ale acestor artefacte care sunt imaginile si discursurile de televiziune. Cel de-al doilea (Structura invizibila si efectele ei) explica felul in care televiziunea, care domina lumea jurnalismului, a alterat pana in profunzime functionarea unor universuri atat de diferite precum cele ale artei, literaturii, filosofiei ori politicii, si chiar ale justitiei si stiintei, prin introducerea in sanul acestora a logicii audimatului, adica a supunerii demagogice la exigentele plebiscitului comercial. Despre televiziune a fost tradusa in 24 de tari. ? ?Televiziunea anilor '50 se dorea culturala si se slujea, intrucatva, de monopolul pe care il detinea pentru a le impune tuturor produse cu pretenþii culturale (documentare, adaptari dupa opere clasice, dezbateri culturale etc.) si pentru a forma gustul marelui public; televiziunea anilor '90 cauta, dimpotriva, sa exploateze si sa flateze aceste gusturi pentru a cuceri o audienta cat mai larga, oferindu-le telespectatorilor produse brute, a caror paradigma o constituie talk-show-ul: felii de viata, exhibare fara perdea a unor experiente traite, de multe ori extreme, apte sa satisfaca o anumita forma de voyeurism si de exhibitionism. ? ? Una dintre marile probleme ale sociologilor este aceea de a evita sa cada intr-una dintre cele doua iluzii simetrice, iluzia «nemaivazutului»(exista sociologi care adora asta, e sic, la televiziune in special, sa anunti fenomene total inedite, revolutii) si iluzia «neschimbarii» (care constituie mai curand apanajul sociologilor conservatori: ?nimic nou sub soare, intotdeauna vor exista dominati si dominanti, saraci si bogati..."). Riscul e, de fiecare data, foarte mare, cu atat mai mare, cu cat comparatia intre epoci diferite este extrem de dificila: numai structurile pot fi comparate, si exista permanent riscul de a te insela si de a descrie ca pe ceva nemaivazut ceva banal, pur si simplu din incultura. Acesta e unul dintre motivele pentru care jurnalistii pot fi, uneori, periculosi: nefiind intotdeauna din cale-afara de cultivati, ei ajung sa se minuneze de lucruri deloc de mirare si sa nu se mire de lucruri cu adevarat bulversante... ?