Povestea unui legionar

"Nu poti, avand romanul in mana, sa nu afirmi precum personajul cartii: Matusa, prea repede treci peste tot. Eu vreau detalii, vreau povestea... Istoria este o poveste, dar atunci cand traiesti in mijlocul faptelor, fiecare individ are povestea lui si sunt atatea istorii cate individualitati. Cartea Elenei Netcu, "Povestea unui legionar" descrie destinul legionarului Miron Adascalitei, relatat de catre fiica sa, Mina, nascuta in inchisoare in perioada activarii miscarii legionare in Romania. Din povestea matusii sale, Igor Stepaniuk este fascinat de destinul celui care a fost in realitate Corneliu Zelea Codreanu. Viziunea este una subiectiva, Mina amintindu-si perfect fraze, cuvinte, dialoguri, intamplari pe care tatal ei le-a trait din momentul cand miscarea legionara a prins viata, pana la moartea comandantului miscarii, Corneliu Zelea Codreanu. Ca erou ce a trait in mijlocul evenimentelor, Miron Adascalitei traieste drama prabusirii idealului legionar care pledase pentru ridicarea poporului prin credinta. Astfel, persoanejele devin, pe rand, tipuri umane ale caror destine au fost modelate sub influenta regimului politic. Dincolo de adevarul istoric, cartea vorbeste despre credinta intr-un ideal, despre lupta fiecarui individ pentru a evolua in spiritul propriului crez si despre daramarea iluziilor sub apasarea tragica a politicului. Pentru ca romanul are la baza studiul temeinic a diverse documente istorice, impresionant este spiritul dramatic al autoarei prin al carei condei prind viata figuri memorabile precum Nicolae Iorga, Armand Calinescu, A.C. Cuza, regle Carol, Iuliu Maniu si altii.." (Mihaela Cernateanu) Fragment din volum: “Ne asezam in formatie si ne indreptam catre portile mari metalice ale noii inchisori. Suntem numarati, apoi strigati dupa tabele si pasim cate unul dincolo de grilaj. Observam pe frontispiciul portilor scris mare: „Fortul nr. 13 Jilava". Asadar, am ajuns la Jilava. inseamna ca e ceva grav daca ne-au adus aici. Lucrurile se complicau. Cine stie daca nu l-au arestat pe Capitan! Poate ne aduna la un loc sa ne lichideze pe toti odata. Simteam ca-mi trec serpi pe sira spinarii, gandindu-ma la ce-i mai rau. Imaginatia mea o lua razna. Orice gand se amplifica si nu vedeam in fata mea decat o groapa comuna unde vom fi aruncati ca sa ni se piarda urma. M-a trezit din gandurile mele negre o santinela care striga: „Da-te jos de la geam! Misca!" Am intrat inauntru. M-a izbit un miros greu de igrasie si umezeala, un miros ranced de sudoare si haine murdare. Se aude un zumzet surd. Coridorul lung era luminat palid de un bec prea mic pentru a face fata lungimii care parca nu se mai termina. Siluetele noastre se profilau sinistru pe peretii scorojiti. Aveam impresia ca ni se multiplica trupurile, iar noi ne inghesuiam unii in allii ca sa incapem. Din fiecare celula se auzeau voci nedumerite, intrebari de toate felurile, toate rostite in acelasi timp: “Cine sunteti, fratilor? De unde veniti?” Apoi o voce exlama cu bucurie: “Au venit iesenii! Fratii nostri de suferinta!” Ca la un semn nevazut izbucnira toti in acelasi cantec: “Sculati romani la lupta, bate ora Din urma pentru neamul romanesc.” Dupa ei, izbucnim si noi, cu pas cadentat, batand ritmul cu piciorul. Ieseau toti din celula, iar noi nu ne opream din cantat. Santinele strigau zadarnic. Atunci am auzit un foc de arma descarcat intr-un loc probabil ferit. Am amutit. Nu mai in misca nimeni. - Gura! Nu misca nimeni! Intrati in camera dupa cum va auziti strigati.”