O luna in confesional. Convorbiri cu Liviu Antonesei

Dialogurile reunite aici sunt o incursiune in aspectele intime ale eului, existentei si lumii in care traieste Liviu Antonesei. Intimitatea este refacuta, treptat sau printr-o miscare de spirala, in multiplele ei intelesuri. Ne intalnim cu eul profund, pe care omul il ecunoaste si cunoaste cand ramane singur cu sufletul sau, cu eul cotidian, care face trecerea simpla de la o zi la alta si serveste deopotriva ca spatiu deschis evenimentelor periodice, cu presupozitiile ultime viabile in timpul acordat vietii, toate acestea justificate prin confruntarea cu dimensiunea concreta a existentei. Cartea a rezultat din activitatea dialogala practicata vreme de o luna, timp in care scriitorul a fost luat si a raspuns zilnic la intrebari. Cunoscuta fiind disponibilitatea lui Liviu Antonesei pentru conversatie si confesiune, sincer si deschis cu el insusi si cu interlocutorul "potrivit", dispus sa se intoarca la sine inca o data, cu ajutorul celuilalt, prin mijlocirea intrebarilor, conversatiile cauta liber cum anume dorinta de comunicare si nevoia de destainuire sunt retinute de un spirit care valorifica singuratatea, dar care deopotriva ia parte, se implica si/sau reactioneaza la evenimentele personale, sociale, politice. - Nicoleta Dabija - aprilie 2009, Iasi CUPRINS: • Cuvant inainte • Despre confesiune in toate starile sale • Despre identitatile multiple • O plimbare prin viata... • Scurt popas in cultura romana actuala in lumea cartilor • In lumea scriitorului Liviu Antonesei... ca fiinta sociala • Pe urmele credintelor... • ...Si alte pasiuni • Raport final... Fragment din volum: "NICOLETA DABIJA - Cum este sa fii Liviu Antonesei, unitatea aceasta care nu se pierde in multiplele sale identitati, ci se fortifica, as crede, din jocul lor asemenea firului de lina pe care l-a fortificat Wittgenstein in istoria filosofiei? LIVIU ANTONESEI - Ca sa fiu sincer si fara vreo dorinta de a epata pe cineva ori de a dori sa provoc cuiva vreun complex, eu zic ca este foarte bine, pentru mine, desigur, in primul rind, ca sint asa cum sint! In primul rind, nu ma plicitisesc de mine si cu mine. Al doilea, poate reusesc sa fiu mai putin plicticos si pentru ceilalti. Pe deasupra, am senzatia ca toate aceste identitati, toate aceste dimensiuni, toate aceste preocupari, adesea foarte departate una de cealalta - sa scrii comentarii despre politica romaneasca si poezii de dragoste la interval de citeva ore poate fi destul de derutant pentru multa lume ma ajuta sa ma cunosc mai bine, sa-mi masor puterile creative, sa-mi evaluez deschiderea si limitele. Sa stiti ca eu l-am luat destul de in serios pe Socrate si o buna parte din timpul meu, din viata mea le consum ca sa ma cunosc - cit de bine pot! - pe mine insumi, dar nu pe un "mine" izolat, solipsist, ci pe acel "mine" care se afla la intersectia nenumaratelor sale contacte cu lumea, chiar cu Lumea, de la divinitate si pina la firul de iarba, pe care, ca un bun buddhist, regret adesea ca-l strivesc sub talpa. ND - Revenim la "Literatura, ce poveste!" si la ideea pe care am amintit-o deja, anume ca realitatea nu e multipla, ci are dimensiuni. Putem aplica aceasta idee si eului D-voastra, sa spunem ca el nu e multiplu, nu e un eu-ciorchine, cum l-ar numi un filosof postmodern, ci numai un eu in mai multe dimensiuni, straturi? LA - Vreau sa va felicit. Cred ca ati reusit sa spuneti mult mai concentrat si mult mai bine ceea ce ma tot chinui eu sa tot spun de vreo doua pagini incoace. Inca o data, va felicit, dar va si multumesc, pentru ca m-ati ajutat sa mai fac un pas pe calea aceasta, preferata de mine intre toate, care este autocunoasterea."