În nici un fel aceste dialoguri nu-și propun și nu reușesc să creeze o „întregire” a intimității omului Liviu Antonesei sau a scriitorului care poartă acest nume, cu gîndurile-i și fantasmele specifice (cum singur mărturisește, e greu de precizat dacă sinceritatea nu e și ea, uneori, o strategie de ascundere pentru altceva). Orice astfel de încercare conține în sine eșecul clarității și pe cel al definirii, poate chiar dinainte de a se crea. Căci lucrurile trebuie să stea așa, și nu altminteri, de vreme ce omul e viu și viața lui de asemenea. (Nicoleta Dabija)
Cărți,multe cărți.
