Cartea aceasta este un fel de roman, cu o cronologie liniara, relatand intamplari din perspectiva unui narator omniscient, care anticipeaza adesea faptele. Titlul nu este deloc surprinzator si in concordanta cu evolutia evenimentelor. Ni se dezvaluie destinul unor familii de polonezi care, din pricina agresivitatii rusesti din estul Poloniei, au imigrat prin secolul al XIX-lei in Basarabia, atrasi printre altele, de pamantul roditor si bogat al acestei pati de lume. Aici si-au croit o soarta noua, au muncit, au facut afaceri, au iubit, si-au crescut copiii, au suferit alaturi de ceilalti.
Cu toate stangaciile stilistice si de constructie ale ?romanului?, din el transpare viata acestor ?polaci?, urmarita pe mai multe generatii pana in zilele noastre. Basarabia, teritoriu disputat din pricina bogatiei pamantului si a zonei geografice in care se afla, a devenit noua patrie a acestor familii de polonezi, unii dintre ei luptand si murind pentru ea. Tot din pricina agresivitatii sovietice (rusesti), o parte a acestora s-a refugiat in Romania in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, astfel ca ramane emotionanta, in final, revederea rudelor, dupa zeci de ani, de pe cele doua maluri ale Prutului.
Aceste familii de polonezi, in timp, s-au integrat destinului autohtonilor romani, atasandu-se idealului Romaniei Mari. Aceasta este ideea generoasa a cartii, care exista mai putin prin valoarea ei literara si mai mult prin personajele sale evoluand sub semnul unei istorii nemiloase si nedrepte.
Fragment din cartea "Destine de basarabeni" de Leonida Baranetchi:
"In toamna care trecuse, insamantase multe hectare cu grau, aflase de la negustorii evrei ca in Rusia, dupa revolutie, painea are pret mare, iar graul este platit in banuti de aur. In lunile de iarna care au ramas pana la sosirea primaverii, s-a hotarat sa faca un transport de grau in Rusia. Pentru ce planuise mai gaseste si alti tovarasi de drum, iar el, cu graul din hambar si alti saci adunati de prin targuri, umple doua carute cu scoarte, pe care le incarca intr-un vagon alaturi de alti negustori in gara de la Iediniti. Inca de la plecarea din gara, hotarasc cu totii sa ia directia catre Kiev, oras mare comercial, pana la care aveau sa mearga cloua zile si doua nopti. Acolo, graul avea sa-l vanda direct din vagon negustorilor evrei pe banuti de aur si impreuna cu ceilalti negustori cu care plecase la drum, pe la sfarsitul saptamanii sperau sa ajunga acasa. Suma de galbeni pusa bine la braul din piele ii punea viata in pericol. Constient de acest lucru, in gara din Kiev unde a stat cateva ceasuri, dupa ce se informeaza, da telegrama acasa Mariei ca sa-l astepte cu baiatul cel mare in gara la Balti, precizand ziua si chiar ora. Ajuns cu bine in gara si incarcat cu cadouri pentru fiecare, Maria avea sa fie cea mai multumita de broboada inflorata din lana fina, cu care avea sa se faleasca in sat, ca nu avea alta femeie la fel.
Negustorul Grigori avea innascut in el acel instinct negustoresc si, chiar daca nu era fierar, stia ca fierul trebuie batut cat este cald, face drumuri la oras si schimba banutii din aur in lei. Fara sa piarda timpul, merge in targul de la Iediniti pentru a cumpara grau, dar acolo avea sa aiba neplacuta surpriza ca pretul graului crescuse, iar el nu pricepea de ce?..."
Cărți,multe cărți.
