Nujeen

Christina Lamb este coautoarea bestsellerului Eu sint Malala Prizoniera in apartamentul din Alep unde locuieste cu familia ei, Nujeen este bolnava de paralizie cerebrala si condamnata sa traiasca intr-un carucior cu rotile. Neputind sa mearga la scoala, invata singura engleza din serialele americane de televiziune. Cind luptele dintre trupele dictatorului Assad si militantii ISIS cuprind si Alepul, Nujeen si ai ei iau calea exilului. Ajunsi in Turcia, se alatura altor mii de sirieni care se indreapta spre Europa cautind azil si, poate, o viata mai buna. Mereu optimista, in ciuda bolii sale si a suferintelor prin care a trecut, Nujeen dezvaluie lumii intregi ce inseamna sa traiesti sub o dictatura si sa induri ororile razboiului civil, sa fii nevoit sa-ti parasesti tara si sa depinzi de altii. Povestea ei este drama refugiatilor sirieni vazuta prin ochii unei fete al carei curaj impresioneaza si care nu inceteaza nicio clipa sa spere. ?Povestea lui Nujeen ne aminteste ca, la fel ca toti oamenii, refugiatii au visuri si aspira la pace, educatie si o societate mai buna.? (Malala Yousafzai, autoarea bestsellerului Eu sint Malala si laureata a Premiului Nobel pentru Pace) Fragment din volumul "Nujeen" de Nujeen Mustafa, Christina Lamb: ?Unchiul Ahmed ne-a dus sa luam pranzul sus, la Cafe Sinbad, care era locul principal unde se facea schimb de informatii si se aranjau traversari. Varul meu Mohammed m-a carat in brate, ceea ce i-a facut pe unii sa se incrunte, fiindca eu am trecut de pubertate. Am mancat lipie si kebab, dar cei mai multi oameni doar fumau si beau ceai, incercand sa-si economiseasca banii. La televizor era Angela Merkel, cancelarul Germaniei, tara in care aproape toti incercau sa ajunga deoarece asigura conditii bune pentru migranti. Acolo sau in Danemarca ori Suedia. Erau vesti bune. Mai devreme in acea dimineata, guvernul lui Merkel scrisese pe Twitter ca sirienii nu vor mai fi supusi Regulamentului Dublin, asa ca aveau sa ne primeasca in Germania chiar daca ni se luasera amprentele altundeva. Ciudat, dupa toate documentarele de razboi pe care le urmarisem, ma gandisem intotdeauna la germani ca la personajele negative, iar acum ei erau salvatorii nostri. Poate ca doamna Merkel incerca sa repare greselile trecutului si ale lui Hitler sau poate ca era diferita deoarece crescuse in Germania de Est, dincolo de Zidul Berlinului, care a fost construit cand ea avea sapte ani. Toata lumea din cafenea incerca sa aranjeze traversarea in Grecia. Unii ca noi venisera pe sosea si cu avionul, altii numai pe sosea tot drumul. Multi spuneau ca vandusera tot ce aveau ca sa vina aici, inclusiv obiecte lasate mostenire si case parintesti, sau se imprumutasera. Un barbat a spus ca intalnise chiar pe cineva care isi vanduse un rinichi ca sa finanteze calatoria. Unii incercasera deja sa traverseze. Am cunoscut o familie care nu reusise pentru ca barca lor fusese prea aglomerata si se scufundase rapid. Dar incercau din nou. ?Ori mori de bombe in Siria, ori mori pe mare", zicea tatal, ridicand din umeri. Desi traversarea pe Marea Egee era mult mai scurta si incomparabil mai putin periculoasa decat marea deschisa dintre Libia si Lampedusa, cel putin cincizeci de oameni se inecasera in apele ei in anul acela. ?Nu mai exista viata in Siria", era de acord altcineva. ?E ca si cum te-ai afla intr-o casa care arde ? e riscant sa sari pe fereastra, dar ai de ales?" Pretul era de obicei cam 1.000 de dolari de persoana, dar unii spuneau ca e mai bine sa iei o barca de lemn, care era mai scumpa. Noi incercam sa obtinem un fel de iaht cu motor din cauza scaunului meu cu rotile, despre care toata lumea credea ca ar fi prea greu pentru o barca gonflabila, asa ca eu sunt mereu obstacolul.?