Luther, omul si reformatorul

Reforma din secolul al XVI-lea a fost o miscare ampla si complexa. A inclus deopotriva imparati si tarani, cardinali si preoti locali, calugari si negustori. S-a raspandit de la un capat la celalalt al Europei si s-a manifestat sub forme dintre cele mai diverse. Dar in ciuda caracterului ei divers si complex, pentru a reusi sa intelegi Reforma trebuie sa cunosti un nume de rezonanta: Martin Luther. Scrisa cu mai bine de 50 de ani in urma si publicata abia acum si in limba romana, cartea lui Roland Bainton, Martin Luther - omul si reformatorul, "se distinge ca un volum de referinta in ce priveste cunoasterea marelui reformator si este recomandat oricui doreste sa inteleaga figura istorica a parintelui Reformei. Printre multe alte calificative, biografia bine documentata, intocmita de Roland Bainton, si-a castigat pe drept cuvant renumele de lucrare de referinta despre un subiect de referinta." - Mark Noll, autor si istoric Fragment din volumul "Luther, omul si reformatorul" de Roland H. Bainton: ?Aceste distinctii conduc toate in directia separatiei dintre Stat si Biserica. Pe de alta parte insa, Luther nu L-a divizat pe Dumnezeu si nici pe om; si daca nu a sustinut o societate crestina, el nu s-a resemnat nici cu o societate secularizata. Biserica trebuie, mai degraba, sa riste diluarea decat sa lase statul in seama luminii reci a ratiunii, neincalzita de tandrete. Desigur, daca magistratul nu ar fi crestin, solutia evidenta ar fi separatia. Daca el este insa un membru convins al Bisericii, Biserica nu trebuie sa dispretuiasca ajutorul sau, in incercarea de a face beneficiile religiei accesibile pentru intreaga populatie. Magistratul ar trebu i sa fie parintele care ingrijeste de Biserica. Un astfel de paralelism aminteste de visul lui Dante, care nu a fost niciodata realizat in practica, deoarece, in situatia in care Biserica este aliata cu Statul, unul dintre ele va domina, iar rezultatul va fi teocratie sau cezaro-papism. Luther s-a ferit sa desparta Biserica si Statul, a repudiat teocratia si a lasat astfel usa deschisa pentru cezaro-papism, indiferent cat de departe a fost lucrul acesta de intentia sa. Luther a fost acuzat ca ar facilita absolutismul politic, ca ar lasa cetateanul fara aparare impotriva tiraniei, ca ar sacrifica constiinta pe altarul statului si ca ar supune Biserica puterii, oricare ar fi ea. Acuzatiile se bazeaza pe un sambure de adevar, pentru ca Luther a inculcat reverenta fata de guvern si a dezaprobat razvratirea. El a fost cu atat mai categoric in sensul acesta, deoarece a fost acuzat de adeptii papei ca submineaza guvernul. El a raspuns acuzei lor, folosind-se de exagerarile caracteristice, atitudini care l-au facut vulnerabil, pe de alta parte, fata de acuzatia de aservire. ?Magistratura", a afirmat el, ?nu a fost niciodata laudata mai mult decat am laudat-o eu, de pe vremea apostolilor incoace", afirmatie prin care intelegea ca nimeni nu s-a impotrivit cu atata darzenie imixtiunilor eclesiastice cum a facut-o el. Hristos insusi, sustinea Luther, a renuntat la orice intentii teocratice, ingaduindu-Si sa Se nasca dupa emiterea unui decret imperial. Luther a respins razvratirea in cei mai clari termeni, pentru ca, daca multimea scapa de sub control, in locul unui singur tiran se vor ivi o suta. In sensul acesta, el accepta pozitia Sf. Toma, conform caruia tirania trebuie exterminata prin insurectie numai in momentul in care violenta va produce, prezumtiv, mai putina distrugere decat raul pe care intentioneaza sa-l corecteze. Toate acestea nu inseamna ca Luther i-a lasat pe cei oprimati fara mijloace de aparare. Ei se puteau ruga, lucru pe care Luther il aprecia in mod deosebit, si aveau si dreptul sa faca apel. Societatea feudala era distribuita ierarhic si fiecare domn isi avea domnul sau. Daca omul de rand suferea nedreptate, el se putea impotrivi seniorului sau, facand apel la seniorul acestuia, ajungandu-se astfel pana la imparat.?