„Cu metoda fotografului înghețat în timpi lungi de expunere, poemele lui Daniel Coman fac liniște. Imprimate pe film: natura care, reflectată prin geam, nu consolează; răcoarea dimineților departe de oraș; trasee ritualice către pădure care să stingă vuietul din interior. Din scaunul pasagerului, te rușinezi – nu cumva să strici compoziția, nu cumva să bruiezi singurătatea fotografului care se topește în peisaj. Dar vocea asta – care nu-și dorește decât să extragă puțină căldură – te invită să rămâi.” – Ruxandra Gîdei (4fără15)
Cărți,multe cărți.
