Într-o comunitate săracă din Antile, o familie venerează un strămoş de seamă, regele exilat al Dahomey-ului, care a ţinut piept coloniştilor francezi. Fotografia lui tronează în sufragerie de trei generaţii, iar urmaşii lui antilezi, rătăciţi în aburii alcoolului şi ai poveştilor despre măreţia Africii pierdute din ticăloşia albilor, l-au transformat într-un cult, cinstindu-i memoria după rânduieli ancestrale. Însă astăzi, după aproape un secol, Spéro, emigrat în SUA, priveşte cu detaşare povestea asta despre origini nobile care înaintaşilor le-a adus numai amărăciune şi batjocură, iar lui Debbie, soţia lui intelectuală din burghezia neagră a sudului american, încă un motiv să-l dispreţuiască, reproşându-i că nu îl interesează istoria nedreaptă a fraţilor negri şi lupta socială cu care sunt datori. Măcinat de luptele lui interioare – ratarea ca artist, ca soţ, ca tată –, Spéro se refugiază în băutură şi relaţii pasagere, asistând neputincios la prăbuşirea propriei vieţi. Printr-o ţesătură de poveşti care se întrepătrund sub pana vrăjită a lui Condé, Ultimii regi magi explorează, cu ironie şi tandreţe, rănile neconsemnate de istorie ale rasismului şi colonialismului într-un roman carnavalesc despre memorie, identitate şi puterea tulburătoare a poveştilor.
Cărți,multe cărți.
