„Corpuri distruse de război – și corpuri distruse de boală: asta documentează poemele Hristinei Doroftei. Ce găsește cu precădere hipnotic e vocea umană care continuă să vorbească din aceste corpuri chiar și atunci când ele sunt distruse, ba chiar și după ce distrugerea s-a petrecut. Poți distruge un corp – dar nu poți distruge umanul care îl locuiește. Fiecare pagină din cartea Hristinei Doroftei stă mărturie pentru asta. Așa cum stă toată poezia adevărată.” – Radu Vancu