hipnoza propriei obsesii e așa cum dai jos toate pozele de pe un perete îngălbenit și apare urma din spatele lor în chenare ordonate după nu știu ce criterii e așa că asculți propria poezie și urechea ta dreaptă aplecată pe umăr în maximă tandrețe cu tine e așa că închizi ochii și totul se prăbușește înăuntrul tău atâția ani de construcție și nimic jertfit nimic care să rămână în picioare e așa că trăiești în hipnoza propriei obsesii spui ce știi și ce nu știi cu aceeași naturalețe a celui ce trece în camera cealaltă e așa că ne strecurăm pe lângă umbră fără să întoarcem capul se zărește pământul peste care a curs o băltoacă de sânge acolo unde de obicei înfloresc merii e așa că în noi crește zilnic copilul pe care nu-l vom naște niciodată pe dinafară e ceea ce se poate închipui un trup așezat cu grijă să se bucure și carcasa noastră de carne în viața aceasta
Cărți,multe cărți.
