Printr-o execuție artistică desăvârșită , al doilea volum al Trilogiei Cairoului continuă cu aceeași viziune detaliată a ciocnirii dintre civilizații , dintre nou și vechi. Povestea de neuitat pe care o oferă Palatul dorinței este un echilibru între idealurile tot timpul pe cale de a se împlini și realitatea plină de opreliști , între visele și dorințele personajelor și istoria care le ajunge din urmă . În acest al doilea volum al Trilogiei Cairoului, Naghib Mahfuz spune povestea familiei el-Gawad în anii 1920, adică în plină epoca de modernizare a Egiptului. Spre deosebire de primul volum, mai tensionat, care urmarea în paralel emanciparea țării de sub dominația britanică și viață familiei el-Gawad, condusă de un tată despotic, Palatul dorinței alege un ton molcom, mult mai așezat și mai descriptiv. Atenția se mută acum de la relațiile tensionate ale unei familii rupte între tradiție și modernitate la detaliul de viață în aparență banal, dar cu adevărat fermecător . Cuptorul de pîine raspindindu-și aromele odată cu venirea dimineții , tabietul cafelei, lung prilej de discuții între mama și odraslele acum independente , ciorovaielile zglobii ale mezinilor familiei, în fine, imaginea unui tată de acum imblinzit sfătuindu -și grijuliu fiul, totul are aerul unui peisaj așezat și familiar, care respiră poeticitate prin fiecare amănunt , oricât de mărunt .
Cărți,multe cărți.
