Finitudinea existentei, dar si a memoriei sint lucruri de care oricine se cuvine sa fie constient. De aici ideea de a publica paginile acestea acum. Am considerat mereu ca am o datorie fata de cei care au trecut prin lume, i-am cunoscut si le pastrez amintirea. Ca si fata de cei care, nascindu-se mai tirziu, nu i-au intilnit pe ceia si ar merita sa-i cunoasca prin evocarile mele. Sageata care arde este desigur axa timpului pe care ne miscam ca flacara de-a lungul unui fitil infinit. - Horia Garbea O anecdota care circula in familia noastra ii caracterizeaza pe generalii Garbea si Manoil. Ambii erau profesori la Scoala de Razboi, prin anii 1924-1930. Desi avea renumele unui om blind si bonom, in familie, la serviciu, Eugen Manoil era foarte exigent, mai ales ca profesor. Se spune ca un student al colonelului - pe atunci - Manoil, care era poreclit in familie Mos Mitica, exasperat de rigoarea profesorului, isi ceruse si obtinuse transferul la grupa paralela. Noii colegi, aflindu-i povestea, au murit de ris: la grupa paralela indrumatorul era colonelul Titus Garbea, care era de trei ori mai "rau” decit cumnatul sau. Se pare ca tinarul ofiter a renuntat de tot la cariera armelor.
Cărți,multe cărți.
