Marea e frumoasa ca tine

Aceasta misterioasa poveste de dragoste desfasurata pe doua continente, de la Graz la Hanoi, ridica intrebari tulburatoare despre viata, credinta si iubire, despre ceea ce ne face cu adevarat oameni. Toata mass-media din Styria prezenta stirea. Era principalul subiect al televiziunilor, al ziarelor, al blogurilor, al youtuber-ilor, al vlogger-ilor. In scurt timp, stirea a ajuns din locala, nationala si apoi s-a raspandit in intreaga lume. De altfel, era irezistibila. De Craciun, intr-un pod, a fost gasita, intr-o stare perfecta, una dintre capodoperele maestrului ceasornicar Pierre Jaquet-Droz. Un automaton, o bijuterie a mecanicii, o masinarie complexa, expresie a geniului batranului ceasornicar elvetian. Probabil era vechi de peste trei sute de ani. Se pastrase, printr-o minune, intreg, impecabil si capabil sa realizeze actiunile pentru care fusese creat si programat. Reprezenta un barbat in marime naturala, desavarsit lucrat, cu mare atentie la detalii. Capul ii era acoperit cu o caciulita din blana de samur impodobita cu un panas din pene de strut, fixate cu un rubin cat oul de prepelita. Parul castaniu, din fire naturale, incadra o figura palida, cu ochi frumosi, deschisi larg, cu o privire pierduta in departari. Artistul reusise sa redea pe acest chip, altfel placut, o melancolie desavarsita. Era invesmantat intr-un costum de catifea moale si verde ca marea, care nu se tocise si ale carui culori erau inca vii, un deux pieces, haina cambrata, cu nasturi de argint aurit, sub care se gasea camasa de bumbac ivoriu, brodata ton sur ton cu lujeri, frunze si ramuri. Mijlocul era strans intr-un sal turcesc de matase. Pantalonii, din aceeasi catifea verde precum marea, lungi, intrau in cizmele galbene, din piele fina, intoarsa. Sedea pe un scaun in fata unui credent din lemn de nuc, o mobila atat de simpla, de o eleganta severa, contrastand cu bogatia vesmintelor. Asezat astfel, fusese gasit scriind! Era, asa cum spuneau toti, un miracol de Craciun. Se lansau ipoteze peste ipoteze despre povestea acestui automaton pretios, aparut intr- un mod neasteptat in orasul lor. Cum ajunsese acolo, de cat timp se aflase acolo, asteptand sa fie descoperit? Faptul ca inca functiona era uimitor si atragea deja o multime de curiosi. Presa il numise, nu foarte inspirat, Fratele mai mare al celeilalte creatii a lui Pierre Jaquet-Droz, ajunsa pana la noi, Scriitorul4. Era limpede, Scriitorul era un baiat, ori aici, la Graz, se afla un tanar, o minune mecanica, minutios creata pentru o figura imperiala. O poveste plina de mister, care fascina intreaga planeta si in care lumea se lasa atrasa, incercand sa desluseasca istoria, adevarata poveste din spatele ei. Decanul Universal Museum Joaneum si urmasii maestrului ceasornicar incercau sa inteleaga si ei misterul si, mai cu seama, sa se pronunte asupra autenticitatii operei de arta care era automatonul. Urmasul promise ca va cauta in jurnalul maestrului Pierre Jaquet-Droz, in insemnarile de studio, in notele de lucru, in caietul de schite, in speranta obtinerii unei confirmari. Era bine stiut faptul ca maestrul tinea cu religiozitate un jurnal, pe care familia, din respect pentru intimitatea "santierului" de creatie al acestuia, nu l-a facut niciodata public. Poate acolo sa gaseasca o lamurire cat de mica. Dar, desigur, expertii, analizand cu dedicare, se vor putea pronunta asupra vechimii si autenticitatii. Stilul de lucru al maestrului nu putea fi imitat, desi au existat incercari. Finisajul superb, liniile senzuale ale automatonului, materialele de lux din care fusese confectionat Fratele mai mare si faptul ca, desi, intr-o stare excelenta, avea acea patina pe care numai trecerea vremii o lasa asupra lucrurilor, chiar si asupra celor de mare pret, constituiau dovezile autenticitatii. Trebuiau doar sa caute emblema atelierului sau, Atelier D'Art, cele doua stele, asezata, probabil, intr-un loc mai putin vizibil.