Un gand mai adanc subintinde intotdeauna eseurile pe care Andrei Cornea le scrie pe diverse teme de istoria filozofiei, dupa cum se poate vedea din cateva carti care reunesc asemenea texte aparent disparate (?De la Scoala din Atena la Scoala de la Paltinis? sau ?Cand Socrate nu are dreptate?). Cartea de fata nu face exceptie: ea exploreaza, programatic am putea spune, strategiile pe care le adopta ganditorii, dintotdeauna si de pretutindeni, pentru a-si impune ideile in lumea si in mintea oamenilor, ca si pentru a le face acceptate ca atare. Pentru Andrei Cornea, ?personajele? cartii ? Platon si Iosia, Plotin si Leibniz, Porfir si Umberto Eco, Nietzsche si Socrate ? mizeaza pe demersuri asemanatoare care isi raspund peste veacuri, conturand unitatea fundamentala a neamului omenesc.?Opozitia dintre reformisti si traditionalisti, ca si aceea dintre revolutie si restauratie, vazute ca scopuri ultime, nu e chiar atat de clara si de elementara cum s-a impus ea ideologilor, politicienilor si jurnalistilor de tot felul in ultimele doua secole. Credem, asadar, ca merita sa fie incercata denuntarea antitezei simpliste revolutie-restauratie, ori progres-traditie, fie si numai pentru a scoate gandirea din lenevie si dihotomie simplista. Nu pretindem, fireste, ca vom putea analiza totalitatea, sau chiar majoritatea situatiilor de utilizare novatoare a traditiilor. Nici nu vom incerca. Nu pretindem ca vom intelege complexitatea circumstantelor prin care reactionarii devin revolutionari si invers. Ne va lipsi, pesemne, metoda adecvata. Dar mi se pare important a verifica chiar si asa temeiurile discutabile ale antitezei conservator-reformist, sau revolutionar-traditionalist, care a capatat atatea marcaje ideologice in epoca noastra. Demersul mi se pare cu atat mai util cu cat aceasta epoca pare sa considere tot mai mult si mai nechibzuit ca traditia, oricare ar fi ea, e dispensabila si ca noul absolut e cu putinta.?- Andrei Cornea
Cărți,multe cărți.
