Pare, desigur, o întâmplare faptul că, în culegerea de proze scurte a lui Sorin Titel, Noaptea inocenților, un titlu cuprinde numele de Iacob, iar altul sintagma „să urc scările”. Dar nu mai apare întâmplătoare prezența obsesivă, în aceste proze, a unui anumit element spațial – complet străin hierofaniei scării lui Iacob –, cu valoare de simbol profan, precum și simbolismul profan-estetic al temei din bucata Ea vrea să urc scările. [...] Cum în general motivele spațiale presupun, aici, pustiul, vechiul, întunecosul, labirinticul, deci atribute potrivite nopții dinăuntru, titulatura „noaptea inocenților” începe să acopere, semnificativ, toate prozele din culegerea lui Sorin Titel. Am văzut că aceste motive spațiale nu pot fi reduse ori explicate, în simbolismul lor, prin „scara lui Iacob”, deoarece aspirația rămâne peste tot profană – să nu ne înșele trimiterile metaforice la miturile Bibliei. Profanul capătă însă profunzime prin trimiterile metaforice respective la sacrul din Biblie. De fapt, simbolurile spațiale din Noaptea inocenților exprimă aspirația confuză, derutată și derutantă, nu spre transcendent, ci spre puritate, spre nevinovăție puberală. Confuză, derutată și derutantă, fiindcă se petrece în subconștient – și de aici materialitatea halucinantă a acestor proze, caracterul lor oniric. Miturile, cu încărcătura lor sacră, pot fi numite visuri colective. Luat ca atare, însă, visul e o realitate individuală, profană. În lumea lui - adică și în literatura onirică – mitul se degradează la „trimiteri”. Demitizate, simbolurile spațiale din Noaptea inocenților corespund pe de o parte aspirației profane ce o relevă, iar pe de altă parte păstrează ceva din gravitatea mitică, datorită scriiturii mitic-aluzive a lui Sorin Titel. A le pune în evidență, pe aria întregii culegeri a tânărului prozator, înseamnă a descoperi unitatea viziunii sale, și deci autenticitatea literaturii lui.
Cărți,multe cărți.
