La Apostol Bologa din Pădurea spânzuraților inteligența e mai vie, voința însă rămâne inferioară. Câtă vreme Bologa, ofițer și el, nu are românii înainte, el este nu numai un corect soldat, ci un viteaz austriac. Lealitatea lui e onorabilă în sfera îngustă a serviciului, în aceea a conștiinței e o deficiență. El ar trebui să fie sau patriot austro-ungar, decis, chiar și spre oroarea românilor, sau un franc trădător, martir pentru români, deși canalie pentru imperiali. Lealitatea lui e o obstinație, semnul unei conștiințe tulburi. Abia când Bologa e trimis pe un front cu adversarii români, sufletul lui se înspăimântă. El solicită doar mutarea pe alt front, ca să eludeze conflictul. Neobținând-o, se gândește să dezerteze. Dezertarea e pregătită atât de rău, încât Bologa e prins și spânzurat. El primește osânda cu voluptate, ca o izbăvire de o problemă pe care n-a putut-o rezolva…
Cărți,multe cărți.
