Bănățean el însuși, autorul acestor rânduri a trăit, copil, câteva vacanțe într-un Caransebeș fabulos. Ieșind pe poarta casei, întărită ca o cetate, i se deschideau în toate părțile drumuri către aventură. Spre stânga se putea merge multă vreme, în soarele galben de amiază, printre vânzători de brânză, cătane, câini de pripas, trăsuri, în brațe cu un aluat de pâine, către o brutărie îndepărtată la copt. Sau se făcea duminică după-amiază, cazărmi austriece severe, plimbări nesfârșite de-a lungul lor, cu două fetițe de mână, volănașele, panglicile lor albastre, mătușile și unchii la trei pași în urmă, eșarfa de mătase, uniforma de gală, sabia pe caldarâm, plictiseala în oase, ca un somn. La dreapta, în altă zi, se deschidea bulevardul spre fluviu, prăvălia adâncă, umbrită, cu găleți, cuie, coase, birtul din față, tălpile desculțe pe asfaltul încins, o cizmă de metal deasupra capului, talgerul de frizer, vilele, brazii, „Dr. Söröny, de la 3 la 5” și podul, arcul lui imens, apele bătând în stâlpi, insula, undeva peste fluviu grădini. Astăzi, mai toate sunt la locul lor, însă s-au stafidit, brutăria fusese la doi pași, după colț, bulevardul e o stradă de cincizeci de metri, fluviul se varsă în Timiș, grădinile sunt mici. Iar dacă ascultă cu atenție în amintire, autorul le aude și vorbele, aude ce-și spuneau, ai văzut-o pe asta a lui Caftan? ba nu, la popa Suru, la popa Suru dacă-ți spun, trage toată săptămâna la mașină, și eu cât mai aștept cu olanda aia, stau cu ca în dulap? du-te mai bine la Boji, îți ia ea mai mult da’ baremi știi că ți le coase, nu începe, domnule, stai pe pace, că nu s-or apuca să să bată cu toți, poți să știi ce-i în stare să facă nebunu? alászolgája, domnule doctor, am onoarea să vă salut. Autorul le aude toate vorbele, dar nu le aude bine, sună înfundat.
Cărți,multe cărți.
