NE PRIVESC IUBIRILE CARE MOR este un volum compus din două nuvele consistente. Orbul de la Catedrală, prima nuvelă, relatează despre un personaj care se „reconstruieşte” la o vârstă târzie. Îşi umple timpul cu scrisul, cu limbile moderne, dar le abandonează, apoi întreprinde „expediţii” în spitale, la sălile de reanimare care, în sfârşit, îl scot din melancolie. Tânărul pensionar trăiește situaţii de viaţă inedite. E momentul când înţelege ”sclavajul onorabilităţii, şi cum bucuria de a avea o profesie respectabilă anulează sau obscurizează alte deschideri existenţiale şi probabilitatea de a întâlni oameni interesanţi. Acum simte că statutul social nu echivalează cu Fericirea”. Întâlnirea cu Orbul de la Catedrală îi deschide ochii: „(...) Nu vei suporta mult timp combustia lor lăuntrică. – Despre ce combustie vorbeşti? – (...) Combustia cauzată de vise.” În a doua proză, Ne privesc iubirile care mor, un scriitor matur (acum, pensionar) se reîntâlneşte cu o dragoste de demult. Iubirea aceea imposibilă, controversată se consumă într-un mod bizar, exact cum se și termină. Cei doi foști îndrăgostiți își povestesc într-o „curgere inversă a timpului, de la vărsare spre izvoare” perioada iubirii interzise, cu o bucurie care este curmată brutal de o întâmplare banală. Astfel de amintiri ne seacă uneori, dar cel mai grav este atunci când și amintirile se termină tragic. Ambele nuvele incită cititorul la meditație asupra propriei existențe. Volumul beneficiază de o amplă prefață a criticului literar Aureliu GOCI.
Cărți,multe cărți.
