Ne privesc iubirile care mor

NE PRIVESC IUBIRILE CARE MOR este un volum compus din doua nuvele consistente. Orbul de la Catedrala, prima nuvela, relateaza despre un personaj care se "reconstruieste" la o varsta tarzie. Isi umple timpul cu scrisul, cu limbile moderne, dar le abandoneaza, apoi intreprinde "expeditii" in spitale, la salile de reanimare care, in sfarsit, il scot din melancolie. Tanarul pensionar traieste situatii de viata inedite. E momentul cand intelege "sclavajul onorabilitatii, si cum bucuria de a avea o profesie respectabila anuleaza sau obscurizeaza alte deschideri existentiale si probabilitatea de a intalni oameni interesanti. Acum simte ca statutul social nu echivaleaza cu Fericirea" . Intalnirea cu Orbul de la Catedrala ii deschide ochii: "(...) Nu vei suporta mult timp combustia lor launtrica. - Despre ce combustie vorbesti? - (...) Combustia cauzata de vise." In a doua proza, Ne privesc iubirile care mor, un scriitor matur (acum, pensionar) se reintalneste cu o dragoste de demult. Iubirea aceea imposibila, controversata se consuma intr-un mod bizar, exact cum se si termina. Cei doi fosti indragostiti isi povestesc intr-o "curgere inversa a timpului, de la varsare spre izvoare" perioada iubirii interzise, cu o bucurie care este curmata brutal de o intamplare banala. Astfel de amintiri ne seaca uneori, dar cel mai grav este atunci cand si amintirile se termina tragic. Ambele nuvele incita cititorul la meditatie asupra propriei existente. Volumul beneficiaza de o ampla prefata a criticului literar Aureliu GOCI.