Nicolae Ceauşescu şi mişcarea comunistă internaţională (1967-1976)

"Netulburat de promiscuitatea debutului, nici de sfârșitul lui, autorul îl menține continuu în lumina rece a proiectorului. Retorica și ges­tica liderului român lasă a înțelege că și scenariul îi aparține. Cu zeci ori poate sute de mii de file de material documentar, autorul cărții îi justi­fi­că direcția mișcărilor. "Replicile" extrase din vasta bibliografie nu lasă loc îndoielii: în mișcarea comunistă interna­țio­na­lă a perioadei, secre­ta­rul general al Partidului Comunist Român a fost un pion însemnat. Deseori în dispută cu cel abilitat, prin originea puterii comuniste, în rangul de patriarh. Exemplele edificatoare ale confruntării Ceaușescu-Brejnev sunt cele patru eveni­mente interna­ționale analizate și inter­pre­tate cu acribie și talent în această carte: consfătuirile de la Karlovy Vary (1967), Budapesta (1968), Moscova (1969) și Berlin (1976). De altfel, ținte declarate ale prezentului demers istoriografic sunt prezentarea ,,poziției” și tacticilor prin care reprezentantul comu­niș­ti­lor români voise ,,să compromită” strategia sovietică de refa­cere a u­ni­­­tă­ții comuniste sub patronajul Moscovei. Adiacent acestor ,,agitații de suprafață”, după expresia lui Braudel, sunt analizate tendințele bipo­­la­re promovate de China și „policentrismul” eurocomunist. Fie și numai prin intenționalitate, un proiect „ neliniștitor” în peisajele monocrome, prea îndelung pictate de istoriografia noastră." - Lavinia Betea *** "Într-un regim politic cu partid unic, în care viitorul este descris în termenii ideologiei marxist-leniniste iar obiectivele politice şi econo­mice ale partidului sunt descrise în aceeaşi termeni, analiza politicii ex­terne nu poate ignora latura ideologică şi relaţiile la nivel de partid. Fără a ne angaja în aprecieri cu privire la măsura în care activitatea inter­naţională a PCR a fost condiţionată de impe­rative marxist-le­ni­niste sau interese naţionale, nu putem neglija faptul că relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi statele satelit au fost concepute pe filiera partidelor comu­niste locale. Aceste partide au fost aduse la putere de către Moscova la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi aceste partide au fost acelea care şi-au asumat sarcina construirii socialis­mu­lui în aceste ţări, după preluarea puterii. Indiferent cât de nu­me­roase sau profunde au fost imixtiunile sovietice directe în activitatea de partid şi de stat din aceste ţări, partidul comunist local a fost in­stru­mentul impunerii unui regim politic similar şi partenerul pri­vi­le­giat de discuţie în relaţia cu Moscova, superior organelor de stat din punctul de vedere al importanţei atribu­ite de hegemon. De asemenea, fie că politica acestuia emula iniţiativele şi viziunile sovietice, fie că era elaborată pe plan local (naţional), politica externă era întot­dea­una justificată şi explicată în termenii ideologiei marxist-leniniste, chiar şi atunci când se îndepărta de aceasta. Sfera internaţională de acţiune a partidelor comuniste, fie că erau plasate sub control sovietic, fie că nu erau, a fost reprezentată de miş­ca­­rea comunistă internaţională. Aceasta reprezenta cadrul orga­ni­za­to­ric, dar şi ideologic al acţiunii internaţionale, pe baza premisei mar­xist-le­niniste privind caracterul internaţionalist al comunismului şi pe baza experienţei organizatorice interbelice, reprezentată de In­ter­na­ţionala Comunistă. Mişcarea comunistă internaţională a con­ti­nuat să repre­zinte pe plan extern cadrul de refe­rinţă pentru toate par­tidele comu­niste, chiar şi atunci când miş­ca­rea îşi pierduse ca­racterul organizat, ie­rarhic, după desfiinţarea Internaţionalei Co­mu­niste. Înţe­legerea relaţii­lor la nivel de stat dintre ţările comuniste sau a politicii lor externe este aşadar strict dependentă de înţelegerea relaţiilor lor la nivel de partid şi a modului în care se raportau la – şi acţionau în interiorul – mişcării comuniste internaţionale.  Sau mai ales atunci când se îndepărta de aceasta. Este binecunoscut faptul că în polemica sino-sovietică, ambele părţi s-au acuzat reciproc în mod special de trădarea principiilor marxist-leniniste („revizionism”, „şovinism de mare putere”, „aventurism”, „maoism”, toate aceste concepte implicau un grad de îndepărtare, de „deviere” faţă de marxism-leninism). Este cunoscută strategia conducerii PMR de a-şi justifica poziţiile diferite faţă de cele ale Moscovei în special prin citate din V.I. Lenin." - Cezar Stanciu