Mara

Capodopera lui Slavici ramane Mara. Scris la putin timp dupa cei sase ani petrecuti din nou in lumea transilvaneana, in redactia Tribunei si in peripetiile care i-au urmat, - romanul e plin de seva puternica a acestei reintalniri. Lumea orasului e si aici, viziunea dramatica a vietii in antinomiile ei crancene e aceeasi, obisnuita lui Slavici si dominata de rigorismul lui etic. Dar e lumea adolescentei lui cu atat de dese peregrinari spre targul Aradului. E o lume vazuta din launtrul ei, stiuta pina in detaliile ei infinitezimale, in care Slavici se misca cu o siguranta ce se comunica si personajelor sale. Cu toata complexitatea lor, cu tot dramatismul situatiilor in care ajung, nimic din vorbele, gesturile si atitudinile lor nu distoneaza, nimic nu destrama unitatea de atmosfera a intregului. La fel cu capodoperele nuvelisticii lui, romanul Mara e un bloc monolit, in care masivitatea nu e dezmintita prin detaliile de finete, fiindca aceasta minutie e la obiect, lumea lui nestand in antiteza cu cea a autorului insusi. Publicat fara mult ecou in Tribuna, in 1894; inteles deplin si elogiat fara rezerve de N. lorga la aparitia lui in volum, in 1906; redescoperit in 1941 de G. Calinescu, romanul Mara cunoaste astazi o glorie care ameninta sa puna in umbra nuvelistica lui Slavici, ceea ce n-ar fi drept. Echilibrand-o in ceea ce priveste valoarea artistica, Mara nu a inraurit mult evolutia romanului romanesc, pe cind aparitia nuvelisticii lui Slavici a avut urmari profunde pentru proza epica romaneasca. Ovidiu Papadima