E un roman care se citeste usor si cu placere. in orice epoca. Nu dateaza. Nu este un roman vetust. Totusi, actiunea e aproape de momentul nostru si acea intriga politista, cu un aer negru cumva, de roman de mistere, este destul de agreabila. Deci eu cred ca cititorul de azi, ca si cel din interbelic, contemporan cu Gib, va fi de la inceput captat de aceasta intriga. E un roman de dragoste, in cheie masculina, cum sunt majoritatea romanelor de dragoste, o confesiune subiectiva a unui individ de extractie joasa, de origine plebee, care aspira la un model feminin foarte inalt. Iar cititorul cred ca se va gandi, cum s-au gandit si criticii, la Stendhal. La "Rosu si negru". Pentru ca Julien Sorel este pentru noi modelul acesta al tanarului nu neaparat arivist, in sensul comun, ci arivist prin iubire, indragostit de o femeie dintr-o clasa superioara, pe care aspira s-o cucereasca si in acelasi timp sa cucereasca si aceasta clasa. Cititorul mai cult ar putea sa-si aminteasca faptul ca acelasi Stendhal a scris si un tratat, "Le traite de l'amour", in care apare, ca una dintre formele cristalizarii erosului, vanitatea. Amorul-vanitate. Ei bine, un asemenea tip de amor descrie Gib Mihaescu. Amorul insotit cu orgoliul, cu vanitatea de a cuceri o femeie foarte frumoasa, o femeie cu un ascendent, frumusete, avere, vanitate, inaccesibilitate. Si barbatul nu spera sau nu viseaza numai la o pasiune, ci viseaza la mult mai mult, la satisfacerea vanitatii lui de a fi ales in cele din urma de aceasta doamna. Elena Zaharia Filipas
Cărți,multe cărți.
