„După o rafală de volume cu poeme de „stînga”, pline, pe de o parte, de compasiune (pentru striviții și exclușii soartei) și, pe de altă parte, de sarcasme grele (față de sistem și opulenții săi manageri), Ofelia Prodan a schimbat (de pe la Întîmplări cu poetul ddmarin și alte personaje controversate) climatul angoaselor ei sociale și personale, trecînd de la modul denunțului patetic la ludica insurgentă și ironia cu țepi. Schimbarea de climat a venit cu o vizibilă schimbare de decor lexical, fiind, de fapt, o dublă permutare a acelorași teme și anxietăți existențiale, dar cu grija de a le prezerva. Același lucru se întîmplă și cînd Ofelia se plimbă cu Lexusul pe cărbune, și el funcționînd pe bază de combustibil ludico-ironic, dar rulînd pe aceleași trasee obsesionale; doar că în alt registru lexical, aggiornato, și lăfăindu-se în vocabular sf și în argoul de internet, cu ajutorul cărora se insinuează o saga. Una în care contorsiunile lăuntrice se împletesc strîns cu cele socio-politice și-n care actualitatea de ultimă oră inundă (prin Putin, firește) spațiul intim. Ironiile Ofeliei n-au gratuitate (măcar că e multă joacă de cuvinte prin versuri, dusă spre verva ingeniozității), căci, pe fond, ea trăiește din același ultragiu cotidian, vizibil chiar și-n reveriile din Padova.” (Al. Cistelecan)
Cărți,multe cărți.
