Către cititorii noștri Acest număr al revistei noastre ar fi trebuit să apară în primăvara lui 2020, adică în urmă cu exact un an. Împrejurări neprielnice au impus această amânare. S-ar putea spune că am pierdut pariul cu timpul. Dar, conform teoriei filosofului François Hartog, timpul poate fi interpretat în două moduri. Există, pe de o parte, timpul măsurabil, divizibil, numit chronos și, pe de altă parte timpul kairos, care nu se scurge continuu, liniar, ci este format din momente irepetabile, care marchează evenimentele. Acestea fac ca timpul kairossă se dilate sau să se contracte, după intensitatea și semnificația lor. Dacă timpul chronosse scurge ireparabil (fugaces labuntur anni), timpul kairoseste format din momente excepționale, „clipe minunate”, care pun stavile trecerii. Sperăm că apariția acestui număr va da experiențe ieșite din comun cititorilor care nu ne-au uitat, astfel încât să putem afirma că am pierdut în fața lui chronos, dar am câștigat prin kairos. Yves Enrègle, autor de marcă, universitar laureat cu distincția Palmes Académiques, cea mai importantă decorație acordată, în Franța, civililor (Legiunea de Onoare este destinată militarilor) ne-a oferit în exclusivitate un splendid eseu în care, face o subtilă distincție în privința înțelesului conceptului de „popor”, pornind de la doi termeni din greaca veche. Unul este demos, de la care ne vine „democrația”, celălalt este laos, care ne-a dat „laicitatea”.Laosdesemnează o colectivitate de oameni care nu au legături raționale unii cu alții, dar sunt uniți prin emoții și trăiri comune. Ei vibrează, evocând amintiri, fie acestea constructive sau distructive, care împlinesc sau care copleșesc. Demosse sprijină pe raționalitate pentru a oferi soluții așteptărilor înfrigurate ale lui laos. Urmărind evoluția acestor noțiuni, autorul ne lămurește asupra nașterii Europei și ne clarifică limitările și așteptările legate de această construcție economică, politică și culturală. Numeroase articole din acest număr sunt legate de pandemia de covid, care ne obsedează pe toți de mai bine de un an. Respectivele eseuri sunt inspirate din primul val, dar actualitatea lor rămâne neștirbită, deoarece autorii au reușit să se detașeze de context și au reflectat cu acuitate asupra schimbărilor sociale și culturale aduse de flagel, Bernard Perret abordează tema foarte actuală a relației dintre degradarea ecologică și amenințarea pandemică. Fără a ajunge la teoriile colapsului, care riscă să compromită o cauză bună, autorul arată că gândirea economică trebuie adaptată la noul raport care se stabilește, fără voia noastră, între ambient și habitat. Un subiect pe care teoria economică îl neglijează este creşterea interdependenţei dintre monetar și ne-monetar, atât în întreprinderi, cât și în asociații, odată cu valorificarea resurselor sociale ce nu pot fi transformate în bani (voluntariat și contribuții voluntare, mobilizarea rețelelor sociale în schimburile reciproce, implicarea utilizatorilor în producția de servicii etc.). Trăim într-o lume conectată în rețele, ceea ce vine în contradicție cu sistemul arborescent, ierarhizat, în care informația vine de jos, pe căi bine stabilite , iar comenzile coboară de sus, după ce s-au luat „cele mai bune” decizii. Geert Lovink ne demonstrează de ce planificare centrală a ajuns de domeniul trecutului. „Fie că o recunoaștem, fie că nu: lumea face pariuri despre ce sistem va supraviețui epocii viitoare a transformărilor neliniare destabilizatoare: planificarea centrală, imobilă și netransparentă, sau rețelele suple, organizându‑se singure, ale autonomiei descentralizate și ale capitalului aferent.” A fost un an în care lumea s-a concentrat pe televizor și pe ecranul computerului. Acest fapt l-a stimulat pe sociologul Jean-Claude Soulages să analizeze procesul de trecere de la „publicul larg” la comunitățile cu preocupările și identitățile lor specifice. Mediul de informare predilect s-a diferențiat într-o multitudine de „media” care combină informația cu distracția, așa-numitul infotainment. Consecința este amplificarea știrilor „fabricate” (fake-news), care nu trebuie confundate cu știrile false. Există o intenționalitate în privința fabricării, mai subtilă decât cea care urmărește doar mistificarea gratuită. Istoria ne arată că, după o pandemie severă, economia și-a revenit în forță. După „marea ciumă” din 1345, din vremea lui Boccaccio, supraviețuitorii s-au îmbogățit, moștenind, înainte de termen, bunurile decedaților. Mircea Coșea ne atrage atenție că, după agonia crizei, nu urmează neapărat exuberanța relansării.Declanșarea unei crize economice ca o consecință a coronavirusului este deja o realitate resimțită la nivel global. Deocamdată, nimeni nu poate estima amploarea și durata sa, dar nici nu mai putem să presupunem că, după această criză, va urma o perioadă de relansare extatică. De aceea, conceptul de reziliență este atât de intim legat de cel de redresare economică. Adrian Mihalache se întreabă în ce măsură cei care și-au asumat responsabilități s-au arătat dispuși să dea seama de consecințele deciziilor asumate. Independența justiției este un subiect demn de urmărit în evoluția lui, pentru ca să nu ajungem, în cele din urmă, o țară guvernată de judecători. Pe de altă parte, există un mare număr de persoane care-și asumă responsabilități, fără a avea vreo legitimitate. Greta Thunberg sau Rareș Bogdan sunt niște tineri excesiv mediatizați care apelează la sentimente, fără să le pese de raționamente. Mulți dintre noi am recitit marile cărți referitoare la pandemii. Eu însumi m-am aplecat asupra lucrării lui Daniel Defoe, Jurnal din anul ciumei. Vincent Duclert reconsideră romanul Ciuma, al lui Albert Camus. Umanismul revigorant al autorului ne este sursă de îmbărbătare, încă mai importantă decât stoicismul lui Marcus Aurelius, ale cărui Meditații au cunoscut o creștere spectaculoasă în topurile de vânzări. Memoriile celor care au călătorit cu folos sunt o încântare pentru sedentari și o deschidere benefică pentru cei izolați de pandemie. Ca ambasador, Viorel Isticioaia-Budura a știut să pătrundă în adâncimea culturală a țărilor în care a fost acreditat. El ne împărtășește elemente simbolice ale civilizației japoneze, între care statueta daruma, o mascotă care-ți dă putere și te ajută, prin exemplul său, să te ridici după orice cădere. Dan Ciachir ne poartă pe marginile mărilor care au marcat istoria creștinismului, cu evlavie de credincios și cu talent de poet. Rodica Binder ne descrie peisajul intelectual german, dominat de melancolia „apusului civilizației”, care amintește de cărțile premonitorii ale lui Spengler și Worringer. Marianne Belis a ales Franța ca tărâm al libertății și al împlinirii profesionale și culturale. Acum, într-o țară bântuită de teamă, locuind în Orașul Lumină a cărui circulație frenetică este de ceva vreme paralizată, autoarea încearcă să-și mobilizeze toate resursele pentru a rezista și a continua. În acest scop, se cufundă în istorie și în ficțiune. Lectura este o sursă a imaginației, dar și un izvor din care se revarsă îndoielile. Trebuie să ai o minte clară și o luciditate fermă pentru a reuși să faci față provocărilor unei lumi instabile și fragile. Pascal Lardellier recurge la teoria lui Irving Goffman privind teatralitatea vieții cotidiene, pentru a înțelege actualele modificări de gândire și de comportament. Literatura rămâne pentru noi toți „zona liberă de pandemie”, după cum ne arată Victor Ivanovici, care ne readuce în față conceptul de literatură universală. La rândul său, Alexandre Eyries profită de recluziune pentru a se deda deliciilor poeziei. Fragmentele pe care le selectează din lecturile sale au fost traduse cu sensibilitate de Constantin Abăluță, căruia i se datorează și prezentarea admirabilului său confrate, Carino Bucciarelli. Jurnalul personal, din care poetul român ne oferă extrase, este un subtil traseu al fluxului conștiinței care susține evoluția unui poet adevărat. Numărul de față aduce, ca de obicei o eflorescență grafică bogată. Căutăm mereu să creăm o relație între texte și imagini, evitând redundanța și platitudinea. Ioan Cuciurcă, un artist de talie internațională, ne-a oferit cu generozitate din lucrările sale, unele aflate în muzee de mare faimă, cum ar fi Victoria and Albert din Londra. Evoluția lui de la gravura tradițională la grafica intermediată de computer, pasiunea pentru fotografie și video ne incită să îl urmăm pe traseele explorărilor sale. Doina Mândru și Iolanda Malamen ne fac să-i înțelegem demersul artistic, iar imaginile de pe coperte și din interior ne îndeamnă să-i urmăm fantasmele. Adrian Mihalache
Cărți,multe cărți.
