Lucrarea de faţă este o încercare de a supune atenţiei celor interesaţi o perioadă istorică de trei secole (1500-1800), controversată în felul ei, dar consistentă în realizări din domeniul politic şi diplomatic, al ideilor şi proiectelor care vor direcţiona evoluţiile statelor europene, aflate într-un continuu progres. Atât istoriografia românească, cât şi cea europeană, au dezbătut concepte precum: premodernitate, epocă modernă timpurie, modernitate şi modernism, problematica rămânând deschisă exprimării opiniilor formulate de cercetători. Pe fondul mutaţiilor semnificative, generate de consecinţele Renaşterii, Reformei şi războiului de 30 de ani, pe tot cuprinsul continentului european s-au observat tendinţe noi, în special în domeniul gândirii politico-diplomatice, care vor constitui premise favorabile ale Europei moderne. Tranziţia de la Evul Mediu spre modernitate a fost favorizată şi de modul în care unii gânditori – politicieni, diplomaţi, jurişti, filosofi, scriitori, artişti – au înţeles să se implice, unii dintre aceştia devenind apoi nume reprezentative, în domeniile pe care le reprezentau.
Cărți,multe cărți.
