Toamna românească e ceva mai blândă decât cea din Belgia. Culorile ei au explodat în frunze și în flori, iar Soarele încălzește binișor, îmi fac plăcerea de a admira florile din Piața Coșbuc, așa cum se prezintă ele înainte de a ajunge la detailiști. Păcat că cele mai multe nu sunt crescute în țară, deși avem condiții excelente pentru aceasta! Unii țărani s-au boierit ceva de speriat, alții beau de nu mai știu de ei și nu puțini au luat calea străinătății. Mai precis, au migrat în alte țări europene, lucru ce nu înseamnă chiar străinătate, ci un fel de patrie extinsă. Puteți avea și altă părere despre Uniunea Europeană, căci eu nu mă supăr. Fiecare om judecă realitatea din jur cu mintea lui. Telefonul îmi piuie delicat. Îl scot și privesc apelul. Șeful Octogonului Românesc, Laurențiu Cremene, mă caută la o ora neobișnuită. Deschid aparatul și rostesc scurt: - Ordin! - Vino la mine, pregătit pentru o misiune internă de trei zile! - Ora și dată? - Azi, la ora 12. 00. - Am înțeles! Niciun cuvânt în plus. Închid și verific ceasul. Mai am o oră și ceva până la întâlnirea cu comandantul, timp suficient să cumpăr câteva flori pentru fiică și soție. Aleg trandafiri galbeni pentru Alexandra și crizanteme ruginii pentru Ramona, plătesc și sar în mașină. Până acasă, fac numai opt minute de condus relaxat. Nu-mi fac niciun fel de probleme cu misiunea. Dacă e în interiorul țării, probabil mergem la Zamolxe, lucru cât se poate de plăcut mie. Parchez și pornesc pe aleea străjuită de viță de vie de masă. Ciupesc câte o boabă din struguri, iar în față casei culeg o pară din pomul imens, moștenit de la colonelul Arbore. Asta e obiceiul meu, să mănânc fructe direct din grădină, ca în copilărie. Mi se par mult mai gustoase decât cele servite la masă, după curățare și spălare. Cred că acest obicei îmi întărește imunitatea. Ramona mă primește cu o îmbrățișare caldă, încântată fiind de flori. O anunț liniștit că plec în misiune prin țară, să nu-și facă griji mari. Nu protestează și nu se lamentează, căci e deprinsă cu viață de soție de ofițer de informații. Mă pregătesc să-mi fac bagajul, dar constat că nu l-am întrebat pe Cremene nimic despre ținută. Nu are rost să-l deranjez, așa că aleg o ținută sport destul de lejeră, dar și o scurtă mai groasă, pentru cazul că mergem în munți. Mă despart de soție cu obișnuitul sărut și cu rugămintea de a avea grijă de fată, aflată momentan la școală. Niciun fel de emoție nu mă încearcă. Plec în misiune ca la nuntă...
Cărți,multe cărți.
