Gerul Bobotezei muşca fără milă din oameni şi din păsărelele iernii. Trecătorii zgribuliţi de frig păreau nişte fantome pe fondul ceţos al zilei, vrăbiile se ascundeau pe sub streşini, pomii scârţâiau de gheaţa depusă pe crengi. Jean păşea îngândurat pe Calea Victoriei, cu mâinile în buzunarele cojocului şi cu căciula trasă pe ochi. Mergea acasă, pentru un prânz pregătit de Diana cu multă dragoste, spusese ea. în dreptul cofetăriei Capşa, un glăscior de copil îl făcu să tresară din gânduri: - Indură-te, creştine! O fetişcană de vreo şaisprezece ani, îmbrăcată în strai de călugăriţă, strângea la piept un cartonaş şi un carneţel. Ochii ei albaştri înotau în lacrimi, iar faţa îi era roşie ca bogaziul din cauza gerului. Fata cerşea pentru un schit în construcţie, ca multe alte călugăriţe. - Fie-ţi milă, creştine! Deja mila îl cuprinsese pe Jean, deşi nu era creştin. Ce suflet câinos aruncase în frigul cumplit copila aceea nevinovată? Se opri, scoase o bancnotă de un milion de lei şi i-o întinse. Fata făcu ochii mari, întinse carnetul şi întrebă, dârdâind de frig: - Pe cine să trec în pomelnic? - Jean mă cheamă...
Cărți,multe cărți.
