„Apoi, la un moment dat, Manuela s-a mișcat și fundul ei s-a lipit de șoldul meu, iar asta m-a dat de tot peste cap — toată ființa mea s-a concentrat în centimetrii aceia în care corpurile noastre se atingeau, simțindu-i căldura prin grosimea hainelor. Cu coada ochiului îi zăream conturul și îi puteam adulmeca, vag, mirosul curat, de fată. M-a cuprins încet, intensificându-se până la greață, dorința de a mă întoarce spre ea și a o lua în brațe — voiam doar să fac asta, să nu-mi mai pese de nimic. Dar am reușit să mă abțin. Cu un efort incredibil, m-am desprins de ea, întorcându-mă cu spatele, și am încercat să mă gândesc la altceva, să mă liniștesc, să adorm. N-am reușit însă, oricât m-am chinuit, decât să intru în starea aia nesuferită dintre somn și veghe, în care gândurile se-nvârt parcă în buclă și, deși ar trebui să te ridici și să faci ceva ca să rupi filmul, rămâi acolo, cu voința paralizată. Iar orele nopții s-au lungit nesfârșit, seci și apăsătoare.” Mihai Mateiu
Cărți,multe cărți.
