În armonie cu tine însuţi - despre mândrie şi ruşine Cum poţi să devii fericit? Fericire nu înseamnă să primeşti, ci să dăruieşti şi pentru a fi capabil să dăruieşti, trebuie să-ţi găseşti locul în viaţă. Locul acela pe care toţi ni l-am pierdut şi pe care ni-l căutăm toată viaţa. Îşi găseşte cu uşurinţă locul său şi rămâne acolo doar acela care are încredere în el şi îşi organizează în mod conştient viaţa, mergând pe drumul pe care i-l arată sentimentele. Aici, careva dintre cititori îmi poate replica, pasămite, că în acest caz, bărbaţii nici n-ar putea să trăiască, în genere vorbind, deoarece se spune că ei nu au sentimente. În realitate, lucrurile stau exact pe dos. De obicei femeile dau curs emoţiilor, iar bărbaţii sentimentelor şi de aceea inima lor este mai sensibilă, mai exact spus, este mai fragilă. Un bărbat, cu cât vrea să fie mai bun, cu atât are un suflet mai fragil. Indiferent cărui sex îi aparţinem, cauza problemelor noastre o constituie emoţionalitatea. Dacă ne eliberăm de energia ei, vom găsi drumul care ne este cu adevărat necesar, vom putea să facem alegerea corectă şi vom fi feriţi de ispite. Acest mod de educaţie va duce la faptul că în viitor, pentru fiecare generaţie, va fi din ce în ce mai greu să rămână ea însăşi. Dorind să îşi păstreze acele caracteristici care le particularizează generaţia, copiii inventează în permanenţă noi şi noi metode care să contracareze acea educaţie care "otrăveşte" omul din ei. Acesta este motivul pentru care părinţilor le este tot mai greu să îşi educe copiii. Vinovaţi sunt copiii. Sunt "vinovaţi" că nu permit să fie distrus omul din ei. Sunt vinovaţi şi când permit acest lucru pentru că doresc ca în ochii părinţilor ei să fie nişte copii buni. Şi astfel, fără să bănuiască consecinţele, adulţii transferă toată vina pe copii, pe sufletul acestora şi nu înţeleg de unde au apărut atâtea boli cardiace sau psihice la copii. Spuneţi: "Cred că aşa va fi bine". Acum spuneţi: "Simt că aşa va fi bine". Comparaţi aceste propoziţii. Veţi simţi, chiar academicieni fiind, că drumul sentimentelor este cel care vă este necesar, iar calea raţiunii este cea pe care o doriţi. A avea sentimente nu înseamnă a nu avea minte, în schimb a avea minte înseamnă a nu avea sentimente. Mintea transformă sentimentele în emoţii şi după aceea încearcă să le înăbuşe, să le facă să dispară. Unitatea dintre sentimente şi minte este o artă. Pentru a ajunge la ea este nevoie de timp. Când spunem că ne ia timp, înseamnă că nu ştim să luăm de la viaţă timpul pe care ea ni-l pune la dispoziţie la momentul necesar, în locul necesar şi în cantitatea necesară.
Cărți,multe cărți.
