Eram un pusti cand am inteles ca exista un loc in care Dumnezeu imparte darurile sale din categoria inefabilului, dar noi copiii chiar ne asteptam la ceva palpabil! Un pumn de coliva in care puteai avea norocul sa gasesti si o bomboana – iata cea mai buna „prajitura” din Balcani, nu ma voi rusina sa recunosc... Matur, pe urmele unor maestri ai „interpretarii”, am putut pricepe ceva de ordinul simplitatii absolute: crestinismul a lichidat cu pattern-ul „tapului ispasitor” si a dat pentru prima oara dreptate Victimei. Alfred N. Whitehead ne atrage atentia asupra unui fapt pe care il simtim ca facand parte din natura noastra adevarata: „Viata lui Hristos nu este o manifestare a puterii stapanitoare. Slava sa este pentru cei care o pot discerne si nu pentru lume. Puterea sa sta in absenta fortei”. Despre locuri in care gasim adevarul, ca si despre aceasta absenta a fortei, care este adevarata viata a omului pe pamant, incerc sa vorbesc in eseurile mele. Rog cititorul sa aiba rabdare si intelegere pentru incercarile unui neofit captivat de faptul ca „Dumnezeu reface neincetat lumea”, atent la distanta dintre ceea ce au spus candva Benedetto Croce („Nu putem decat sa ne numim crestini”) si Gianni Vattimo („Poate ca adevaratul crestinism trebuie sa fie nonreligios”).
Cărți,multe cărți.
