Dezintegrare

Florentin Popa a apărut în poezia română ca un OZN. A bombardat psihotronic, a plasat cipuri, a modificat ADN-ul și subrutinele. Acum este deja un clasic. Dar un clasic full de scheme de atac pe care încă nu le-a identificat nimeni. – Mihai Iovănel   Cartea cu cele mai bune sonete de la Revoluție încoace. Cartea care și-a inventat o pînză a lui Indra în stare să surprindă interpenetrarea obiectelor aduse împreună și înghesuite de capitalism într-un spațiu mic. Cartea care împunge des membrana dintre digital și analogic. Cartea pentru hackeri, hipsteri, hipioți, flaneuri și tricksteri. Cartea ca o umbră din viitor ce se prelinge în lumea noastră de acum. Cartea în care rebelul replicant Roy plînge în locul nostru la ruine: „La ce bun că am câștigat Google Earth, dar ne-am pierdut sufletul?” – Andrei Doboș   Despre urme și devastare, despre cicatrici și desprindere, despre margine socială, fragmentare și muchii este volumul lui Florentin Popa. Despre (auto)distrugere, regăsire de sine, apropiere și auto-afecțiune; despre ceea ce se năruie și cine este năruit, căci, „dacă glasul meu – sau al tău – ar fi contat vreodată/ cu adevărat, nu ar fi fost nevoie să le înălțăm.” Dezintegrare este un volum copleșitor, o coborîre în infern, o acută mărturie. Cinematic. Polifonic. Exploziv. – Medeea Iancu