Colectivizarea

„Colectivizarea agriculturii a fost un fenomen complex care a afectat țărănimea română în proporție de peste 90%. Acest experiment nefericit a fost amplu studiat, comentat sau ecranizat, sub toate aspectele, cu evidențierea în special a consecințelor sale nefaste, de la mari spirite literare la cercetători științifici, academicieni, oameni de știință sau de artă, din România sau străinătate. Aș aminti și studiul, răscolitor timp de peste 15 ani, al autoarei americane prof. Gail Kligman, care a publicat memorabila sa carte: Țăranii sub asediu. Colectivizarea (1949-1962), Polirom. Dacă este să apreciem prin câte a trecut țăranul român în legătura sa cu pământul, cel care l-a ținut în viață, i-a dat pâine (bună sau amară), bucurii, necazuri, viață și moarte timp de secole, trebuie să recunoaștem că una dintre perioadele cele mai dramatice, poate cel mai dur și în totalitate cu consecințele nefaste, a fost colectivizarea. Dacă studiem efectele colectivizării asupra spiritului țăranului și a economiei rurale a țării, la o analiză riguroasă, vom constata că ele nu s-au șters nici azi, după 60 de ani de la încheierea ei (1962) și după peste 30 de ani de la dizolvarea (parțială) a gospodăriilor agricole colective (1990). În scurta noastră prezentare vom încerca să răspundem la două întrebări. Prima ar fi: Pentru ce tip de agricultură puteau opta guvernanții români în anul 1945? La sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial se cunoșteau deja în Europa, de peste un sfert de secol, două tipuri de agricultură: cea privat-familială din țările vest-europene și cea de tip comunist (colhoznic și sovhoznic) din Uniunea Sovietică. Concluzii asupra rezultatelor obținute de cele două sisteme puteau fi deja formulate, asemenea și posibilele opțiuni în favoarea țăranului român.” - Academician Ioan Păun Otiman, Academician Doru Pamfil