Ca într-un kief dat, de Brâncoveanu, luni de zile, la Stambul, să schimbe oameni, într-o ierarhie, prieteni şi îndrăgostite, femei, se rostogolesc, juma’ de an, din un oraş, în Capitală, ca un desant. Toată, lumea scrie. Forma romanului s’ar zice „roman documentar”: un gust nemţesc, în acei ani, ai petrecerii de trecere. Lucru parastaziat. Un scris supus vieţii, drept „viaţa mea e un roman” (de aceea romanul rămâne nescris), îngânat cu: „poate, un dosar”.
Cărți,multe cărți.
