Născută în Câmpulung Moldovenesc, Miriam Korber-Bercovici a avut primul contact dur cu regimul Antonescu în septembrie 1940, când a fost exclusă din învățământul de stat, pe baza legilor rasiale. În octombrie 1941, este deportată în Transnistria şi ajunge în ghetoul din Djurin. Supravieţuind acestui „timp blestemat“, se întoarce în România, studiază medicina şi lucrează în mai multe spitale din Bucureşti. După pensionare, a lucrat la serviciul de asistență la domiciliu al Comunităţii evreilor din România şi, ca medic, la școala Lauder. În octombrie 1941, la doar 18 ani, Miriam Korber-Bercovici a fost deportată alături de familia sa şi de întreaga populație evreiască din Câmpulung Moldovenesc în Transnistria, în cadrul operațiunii de „curățare a terenului” decisă de regimul Antonescu, ce-i viza pe evreii din Bucovina de est. Miriam va ajunge în ghetoul Djurin, unde va rămâne până în mai 1944. Jurnalul său este o mărturie despre acele timpuri îngrozitoare — o descriere a jafului, a foametei, a frigului şi a sărăciei, a incertitudinii permanente şi a dezumanizării, a deznădejdii şi a fricii pe care le-a îndurat. Tragismul acestor mărturisiri personale le transformă într-un document de interes public. „Dacă Jurnalul Annei Frank este un simbol puternic, cu o deosebită încărcătură emoțională, al victimei Holocaustului în spațiul european, cel al lui Miriam Bercovici este, fără îndoială, un mesaj tot atât de puternic despre tragedia evreilor români deportați în Transnistria.“ Alexandru Florian Jurnalul de ghetou cuprinde însemnările făcute de Miriam Korber-Bercovici despre viaţa pe care a dus-o timp de trei ani în ghetoul din Djurin, în Transnistria, fiind o mărturie vie, directă, a deportării și ghetoizării evreilor români din Bucovina de sud. Originalul jurnalului, scris în limba română cu un ciot de creion chimic, se află în patrimoniul Muzeului Holocaustului din Washington.
Cărți,multe cărți.
