Celticele

Dodo Niță, fragmente din prefață: În acest album, Celticele, Hugo Pratt îl transportă pe Corto în Europa, în timpul Primului Război Mondial, mai precis în anii 1917-1918. De ce a ales tocmai această perioadă? Foarte simplu, doar războiul poate justifica prezența lui Corto în diferite și îndepărtate locuri ale Europei, dar și întâlnirile cele mai improbabile. În primul episod, Îngerul din fereastra Orientului, Hugo Pratt îl aduce pe Corto, în mod aproape firesc, aș zice, în orașul său natal, Veneția. Un bun prilej pentru a desena locuri și clădiri din oraș precum Basilica Santa Maria della Salute, piața San Marco, cu Basilica și Palatul Dogilor, sau Malamocco de pe insula Lido, chiar cartierul unde locuia artistul. De altfel, unele personaje secundare care apar în narațiune sunt reale, precum Scarso, tavernierul din Malamocco.În al doilea episod, Sub steagul banilor, conducătorii noii republici Muntenegru îl angajează pe Corto să recupereze tezaurul fostului lor rege, ascuns într-un sătuc din zona no men`s land dintre forțele beligerante italiene și austro-ungare. Corto este aproape absent, el apărând doar la finalul narațiunii. Însă a știut să reunească soldați mercenari din toate taberele, austrieci, francezi, scoțieni și americani, în această întreprindere foarte periculoasă, dar și foarte remunerativă.Al treilea episod, Concert în O minor pentru harpă și nitroglicerină, îl poartă pe Corto Maltese la Dublin, în 1917, în mijlocul unui conflict sângeros dintre trupele de ocupație britanice și luptătorii pentru independență din Armata Revoluționară Irlandeză (IRA) și partidul Sinn Fein. Hugo Pratt i-a declarat lui Dominique Petitfaux că întâmplarea care a stat la baza narațiunii i-a fost povestită chiar de nepoata unuia dintre protagoniști, Pat Finnucan, iar personajul feminin Banshee i-a fost inspirat de Patricia Frawley, o americancă de origine irlandeză. Personal consider că revoltele și confruntările foarte dure dintre catolicii naționaliști (incluzând numeroși membri IRA) și protestanții loialiști, din august 1969, în Belfast, capitala Irlandei de Nord, cele mai violente după anii `20, și care au reținut atenția opiniei publice din acea perioadă, i-au dat ideea lui Hugo Pratt să scrie și să deseneze acest episod.Următorul episod, Visul unei dimineți de iarnă, cel mai oniric din tot albumul, este în mod cert un omagiu adus nemuritorului William Shakespeare, de la titlu (care este o replică la cel al comediei Visul unei nopți de vară) până la personaje – Oberon, Puck (din aceeași piesă de teatru). Pratt creează însă propria sa intrigă, inspirată și de alte personaje ale mitologiei celtice, precum vraciul Merlin sau zâna Morgana, și le reunește pe toate într-un loc mitic și magic, Stonehenge, pentru o consfătuire de cea mai înaltă importanță. Dacă proiectata invazie a Angliei de către germani va reuși, atunci trolii, gnomii, nibelungii, walkiriile nemțești ar putea alunga elfii și zânele britanice de pe tărâmurile ancestrale. Doar o ființă umană poate zădărnici complotul care ar permite această invazie: Corto.Al cincilea episod, Côtes de Nuits și trandafiri din Picardia, îl are ca protagonist pe celebrul „Baron Roșu“ (numit astfel datorită vopselei roșii cu care și-a pictat avionul) Manfred von Richthofen, legendarul erou al aviației germane care a doborât nu mai puțin de 80 de avioane inamice înainte de a fi împușcat el însuși.În ultimul episod din album, îndrăgitul marinar se reîntâlnește cu Cain Groovesnore (personaj în Balada mării sărate), acum locotenent aviator, care îi spune că Pandora se va mărita, deși era îndrăgostită de Corto. Dar personajul principal al narațiunii este marionetistul Rico Rico, descendent al unei adevărate dinastii de actori și scriitori de teatru din Veneția secolului XVIII, familia Gozzi. De unde și titlul episodului: Teatru burlesc între Zuydcoote și Bray-Dunes, două comune de pe țărmul Canalului Mânecii, lângă granița cu Belgia. Posesor al unei biblioteci cu aproape 20 000 de titluri (după cum se va afla mai târziu), atât beletristică, cât și cărți din toate domeniile cunoașterii, Hugo Pratt va disemina – conștient sau nu – o bună parte din cultura sa în sutele de pagini ale sagăi grafice a lui Corto Maltese. Aceasta trebuie să fie explicația, măcar în parte, a succesului extraordinar de care se bucură un personaj în definitiv fictiv, în egală măsură în rândurile cititorilor obișnuiți, cât și ale celor de înaltă ținută intelectuală, din întreaga lume (și nu-l citez decât pe Umberto Eco, care scria undeva: „Când vreau să mă destind, citesc un eseu filozofic de Engels, dar când doresc ceva serios, atunci citesc Corto Maltese.“) și chiar din România.