Ecranizarea romanului din 1967, în regia lui Luis Buñuel, cu Catherine Deneuve, Jean Sorel şi Michel Piccoli în rolurile principale, a fost distinsă în acelaşi an cu Leul de Aur şi cu Premiul Pasinetti pentru Cel mai bun film la Festivalul de la Veneţia Publicată în 1928, povestea‑cult a lui Belle de Jour a stîrnit reacţii aprinse în epocă, aducîndu-i autorului acuzaţii de pornografie şi aruncînd romanul în umbră pînă în 1967, cînd a fost readus în atenţia publicului de ecranizarea magistrală a lui Luis Buñuel. Deşi marginal în epocă, Belle de Jour a ocupat întotdeauna un loc aparte în opera şi, după cum spunea Kessel însuşi, în inima lui, fiind dedicat Nadiei-Alexandra Polizu-Micşuneşti, prima sa soţie, originară din România şi cunoscută ca Sandi, care s-a stins din viaţă răpusă de tuberculoză chiar în 1928, anul apariţiei romanului. Analiză psihologică profundă cu puternice accente sociale, romanul urmăreşte drama lui Séverine Sérizy, o tînără bogată care pare a avea tot ce-şi poate dori o femeie: o viaţă fără griji, o frumuseţe răpitoare şi un soţ blînd pe care-l adoră. Prinsă într-o relaţie intimă ce-i oferă doar bucuria de a dărui, Séverine ascunde însă un secret tulburător: descoperindu-şi sexualitatea adormită de traume adînci şi hăituită de dorinţa atingerii unui bărbat brutal care să o supună, tînăra porneşte în căutarea plăcerii lucrînd clandestin într-o casă de rendez-vous sub numele Belle de Jour. Îndeplinirea fanteziei într-o lume a bunei-cuviinţe are însă un preţ necruţător: captivă între satisfacţia pe care i-o aduc nişte necunoscuţi şi spaima de a pierde preţuirea bărbatului pe care îl iubeşte, Séverine alunecă treptat în nebunie, iar în conflictul ei interior autorul trasează cu subtilitate de maestru ciocnirea dintre două lumi: cea burgheză a valorilor înalte şi cea săracă a Parisului, o lume dură a oamenilor nevăzuţi şi a plăcerilor primejdioase.
Cărți,multe cărți.
