10 situații clinice în acompanierea doliului

Cartea de față își propune să ofere repere și resurse practice psihologilor, medicilor, asistentilor sociali si tuturor celor care se ocupă de persoanele îndoliate. Fie că este vorba despre a înțelege mizele clinice în funcție de diferitele tipuri de doliu, de a ști cum să anunțăm moartea, de a ne da seama despre cum să ne ocupăm de copii, de familii, de a ști cum să‑i susținem pe cei mai vulnerabili, de a-i ajuta pe cei care au pierdut o persoana dragă care s-a sinucis — toate aceste aspecte vor fi abordate în această carte fără tabuuri, simplu, de către profesioniști cu experiență practică, recunoscuți pentru activitatea lor în legatura cu doliul normal și cel patologic. În unele situații, cei apropiați cred că faptul de a nu anunța un deces este mai puțin violent decât a‑l confrunta pe cel drag cu această veste funestă. Această părere poate părea pertinentă pe moment, însă toți cei îndoliați față de care s‑a păstrat un secret relatează că faptul de a nu li se fi spus, de a fi fost ținuți la distanță, a fost o tortură suplimentară, care a afectat în mod profund relația de încredere pe care o puteau avea cu persoanele în cauză. Niciunul nu a „iertat vreodată" ceea ce li s‑a părut a fi o „trădare" și un „furt al poveștii lor de viață". „Vrând să mă protejeze, m‑au rănit și mai tare"... Hélène Romano Anunțarea morții este o încercare pentru oricine trebuie să dea o astfel de veste tristă. Dincolo de complexitatea a ceea ce e de spus, este important să se acorde atenție cuvintelor formulate și condițiilor în care sunt formulate. Cuvântul „moarte" trebuie pronunțat, chiar dacă e greu, întrucât poate fi înțeles de oricine. „Decedat" pare mai impersonal și nu este un cuvânt care poate fi înțeles de oricine; se poate întâmpla ca aparținătorii să întrebe un asistent: „Doctorul a zis că a decedat, asta înseamnă că a murit?". Cuvinte precum „plecat dintre noi", „adormit" pot produce confuzie, în special în cazul celor mici, și trebuie evitate. Hélène Romano