După Bucuria de a nu fi perfectă, cartea de memorii apărută în 2016, Riri Sylvia Manor debutează, iată, la peste 85 de ani, ca romancieră și, împletind cu mult har firele timpului, ficțiunii și confesiunii, scrie o poveste cuceritoare despre Goya, punând într-o lumină aparte, originală, viața și arta acestui pictor de geniu. „— Știi ceva despre boala mea? țipă deodată Goya la mine, de parcă îmi ghicise gândurile. Dacă nu știi, dispari de-aici! Ia‑o din loc!... Vreau să fiu vindecat! Vin‑de‑cat! Să aud! Să merg! Să mă reîntorc la viața mea și la atelierul meu din Madrid! Iartă‑mă, a adăugat strigând în continuare la mine, îmi pierd mințile! Întâi am fost orb, acum văd, dar sunt surd!… M‑am apropiat să‑i șterg broboanele de sudoare de pe frunte, de fapt să‑i mângâi fruntea, să i‑o simt sub degete, să-l îmbrăţişez, să-l ating, să-i arăt că sunt cu el, nu doar lângă el. Să mă vadă, să îmi simtă parfumul, să mă ghicească, să îşi dea seama că nu sunt numai doctor, ci și femeie. Din cauza bolii, cuvintele mele nu îi ajungeau la urechi. Dar mă putea privi. Și toată viața mea era acolo, lângă el. Îi cerșeam privirea.”
Cărți,multe cărți.
