Calea ce duce spre bunătăţi este îngustă şi nelesnicios a o trece, mai ales pentru aceia care niciodată nu s-au întors de la răutăţi către Dumnezeu, ci totdeauna sunt luptaţi şi chinuiţi de muncirea poftelor.Drept aceea ne şi trebuie mulţi îndemnători spre această cale, unii cu pildele, alţii cu povestirea vieţii acelor ce au umblat mai înainte pe dânsa; care lucru şi mai fără de durere atrage către dânsa şi-l face pe om a nu se părăsi de călătoria cea cu nevoinţă. Pentru că şi celui care ar vrea să călătorească pe o cale aspră şi nelesnicioasă de umblat, dacă cineva numai i-ar spune şi i-ar da învăţătură, atunci ar face şi mai puţin lucru. Iar dacă i-ar arăta că mulţi sunt cei care au străbătut acea cale, aşa ar face un lucru mult mai mare şi i-ar face să se apuce de a călători pe ea. Către această tocmeală, adică pravilă, mă sârguiesc şi eu, temându-mă de osânda ce s-a adus acelei slugi (Mt. 25, 4-28) care a luat de la stăpânul său talantul şi l-a îngropat în pământ, iar ceea ce i se dăduse spre dobândă el ascunse fără de lucru. Povestea cea folositoare de suflet, ajunsă până la mine, nici într-un chip nu o voi ascunde, care mi-a fost povestită de bărbaţi cucernici din ţara Etiopiei cea mai dinlăuntru, bărbaţi care indieni se cheamă şi care din nemincinoase aduceri-aminte au întocmit-o. Povestea într-acest chip este, aşa cum se va vedea mai departe.
Cărți,multe cărți.
