Ultimul trandafir din Shanghai

Cel mai asteptat roman al anului pentru Bustle. Finalist al National Jewish Book Awards. Este anul 1940, in Shanghaiul ocupat de trupele japoneze. Aiyi Shao este o tanara dintr-o familie bogata, proprietara unui club de noapte candva popular. Ernest Reismann e doar un refugiat evreu fara un ban in buzunar, care a fugit din Europa impreuna cu sora sa pentru a scapa de nazisti si care incearca sa isi castige existenta intr-un oras ai carui locuitori nu-i iubesc deloc pe straini. Ajuns in pragul disperarii, are sansa de a o intalni pe Aiyi, care ia indrazneata decizie de a-l angaja ca pianist in clubul sau. Curajul ei de a-i acorda o sansa unui european starneste un adevarat scandal in lumea buna din Shanghai, care atrage insa clientii si readuce astfel clubului sau gloria pierduta. In curand, cei doi tineri isi dau seama ca nu doar pasiunea pentru jazz ii uneste. Aiyi este deja logodita, iar diferentele dintre ei par de nedepasit.. Prinsi in valtoarea razboiului, vor fi siliti sa aleaga intre iubire si supravietuire, iar deciziile pe care le vor lua le vor schimba vietile pentru totdeauna. Cel mai recent roman al lui Weina Dai Randel merita un loc de cinste in randul operelor literare care au drept sursa de inspiratie evenimentele din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. - Historical Novel Society Inca din clipa cand mi-a venit ideea de a scrie acest roman, am fost sigura ca trebuia sa fie o poveste despre iubirea dintre doi oameni din culturi diferite, dar si despre magia magnificului Shanghai si despre dramele prin care a trecut acest oras [...]. Istoria Shanghaiului in timpul ocupatiei japoneze le este aproape necunoscuta celor mai multi cititori si foarte putini isi pot imagina prin ce dificultati au trecut locuitorii sai. Dar, in acest oras devastat, mai bine de optsprezece mii de evrei si-au gasit refugiul... Sper ca aceia care sunt curiosi sa afle mai multe despre China vor citi acest roman si vor intelege ca, in cea mai neagra perioada a razboiului, cand multe popoare le-au intors spatele evreilor, chinezii din Shanghai au ramas toleranti si prietenosi cu ei. Si poate ca asta ne va arata ca, desi facem parte din culturi diferite, cu totii ne putem face prieteni in cele mai neasteptate locuri. Sper (desi s-ar putea sa para siropos si exagerat de optimist) ca Ultimul trandafir din Shanghai ne va ajuta sa intelegem ca suntem cu totii oameni, ca luam cu totii decizii pe care ajungem sa le regretam si ca avem cu totii nevoie de o sansa de a infrunta istoria si de a ne rascumpara greselile. - Weina Dai Randel Traducere din limba engleza de Edith Negulici. Fragment din cartea "Ultimul trandafir din Shanghai" de Weina Dai Randel: "Sunetul unui claxon il trezi. Lumina palida a zorilor nu ajunsese la ferestre, iar camera zacea incremenita, inconjurata de umbrele noptii. Se ridica, gandindu-se la Aiyi si, cu o oarecare gelozie, spera ca Cheng s-o faca fericita. Ernest isi imbraca jacheta de un cenusiu-inchis si merse la brutaria care vindea covrigi pentru micul-dejun. Miriam il insoti, purta jacheta ei cu gluga neagra. Era inca morocanoasa, dar cadoul neasteptat o inveselise oarecum. Era de acord sa mearga oriunde o ruga, iar uneori o surprindea uitandu-se la geanta atarnata in spatele tabliei patului. Afara, cerul de februarie era ca de ceara, aerul era o mantie sumbra si rece, iar strazile erau intunecate si pustii, imbibate de ploaia rece. Bubbling Well Road, bulevardul larg care fusese mereu plin de oameni si de automobile, era pustiu. Nu intalni niciun trecator. Nu se mai auzea nici muzica din cluburi, nici scartaitul ricselor, nici claxoanele masinilor; din cate putea observa, toate magazinele de blanuri, buticurile obiecte din portelan, tarabele de calendare, cluburile de noapte si ascunzatorile de pe aleile ferite unde se consuma opiu, care facusera toate parte din peisajul orasului, erau acum inchise. Cu cateva zile in urma, cand se dusese la spitalul francez pentru a mai primi o doza de morfina, aflase ca si acesta era inchis, iar calugaritele disparusera si ele. Ernest trecu pe langa un bloc in care un caine fara stapan devora cadavrul unui cersetor, dadu coltul si ajunse in cele din urma la brutarie. Era aproximativ ora sase, dar turnul cu ceas, care trecuse la fusul orar din Tokyo, spunea ca era sapte. - Buna dimineata. Isi scoase palaria si-i saluta pe clientii dinauntru. Ii placea aceasta brutarie si aprecia sa-si vada aici semenii, precum domnul Schmidt. Ii dadeau speranta ca era in sanul comunitatii, si nu singur pe lumea asta ingrozitoare. Brutaria era, de asemenea, singurul loc unde putea gasi mancare acceptabila, deoarece toate restaurantele si tarabele erau inchise, iar hoteluri precum cel al lui Sassoon ii acceptau doar pe japonezi si aliatii lor europeni, nemtii. Dar era ceva temporar, spera el; in curand, viata avea sa revina la normal si vanzatorii ambulanti aveau sa apara din nou pe strada. Nimeni nu-i raspunse la salut; in brutarie era o atmosfera apasatoare, deprimanta. Domnul Schmidt, cocosat intr-un colt, plangea, iar doamna Kauser, femeia robusta cu un sort acoperit cu pete de faina, urla langa tejghea. Japonezii ii arestasera sotul, de origine americana, si-l dusesera intr-un lagar de concentrare. Ea, fiind nemtoaica, fusese crutata; dar, de dragul copiilor lor, trebuia sa fuga din Shanghai."