Prin zapada si cenusa, volumul I este a sasea parte din seria Outlander. Descopera seria Outlander . Suntem in 1772, in pragul Revolutiei Americane, strazile Bostonului sunt pline de morti, iar in padurile izolate din Carolina de Nord cabanele ard din temelii. Guvernatorul apeleaza la Jamie Fraser ca sa incerce sa unifice taramul si sa il protejeze in numele Coroanei. Dar acesta stie de la Claire cum se termina povestea: cu independenta tuturor statelor americane. Si mai stie, dintr-un ziar aparut in 1776, ca el si toti ai lui pier in lupta. Pentru prima data, Jamie spera ca viitorul se poate, totusi, schimba. Al saselea roman al aventurilor lui Claire si Jamie se concentreaza pe experienta inaintarii in varsta, cu melancolia ei implicita, dar, ca de obicei, si pe atentia la detaliul istoric: intrigile se leaga atat de bine intre ele, punand problema dificila a predestinarii. - Toronto Star Fragment din romanul "Outlander. Prin zapada si cenusa: Volumul 1" de Diana Gabaldon: "M-am trezit din nou ceva mai tarziu. Instantaneu, pe deplin constienta, cu inima bubuind. Dar nu era inima mea, ci o toba. Din directia focului au razbatut strigate de surprindere, semn ca oamenii se trezeau speriati. - Indienii! a strigat cineva, iar lumina focului s-a dispersat si a scos scantei, deoarece unul dintre banditi incerca sa imprastie taciunii. Nu era o toba indiana. M-am ridicat in sezut si am ascult cu atentie. Era o toba care scotea un sunet ca o inima care bate, rar si ritmic, apoi un duruit rapid, ca zbaterea frenetica a unui animal vanat. Le-as fi putut spune ca indienii nu foloseau tobele drept arme; celtii faceau asta. Erau sunetele scoase de un bodhran. Ce urma? m-am intrebat, putin isterica. Cimpoaie? Era Roger, bineinteles; doar el putea face o toba sa glasuiasca astfel. Era Roger, iar Jamie se afla in apropiere. Am sarit in picioare, dorind, simtind nevoia de a ma misca. Cuprinsa de frenezie si nerabdare, am smucit de franghia din talie, dar nu am reusit sa ma eliberez. S-a auzit apoi alta toba, batai mai lente, mai putin pricepute, dar la fel de amenintatoare. Sunetul parca se deplasa - se misca. Se stingea, apoi revenea cu mare forta. A inceput sa bata inca o toba, iar acum hubuiturile veneau de pretutindeni, rapide, rare, dispretuitoare. Panicat, cineva a tras spre padure. - Stati! s-a auzit vocea lui Hodgepile puternica si furioasa, dar degeaba. A urmat o sumedenie de pocnete ca acelea scoase de boabele de porumb care plesnesc, aproape acoperite de bubuiturile tobelor. Am auzit un tiuit langa cap si un manunchi de ace m-a atins in cadere. Mi-am dat seama ca gresesc daca raman in picioare in timp ce banditii trag orbeste si m-am lipit imediat de pamant, ingropandu-ma in acele uscate, straduindu-ma sa am trunchiul intre mine si grupul de oameni. Cei care bateau in tobe mergeau serpuitor, cand apropiindu-se, cand indepartandu-se, iar bubuitul lor era deconcertant chiar si pentru cineva care stia ce insemna asta. Dadeau roata taberei, asa am avut avut impresia. Sa strig daca se apropiau de mine? Dar am fost crutata de chinul de a alege: faceau atata zgomot in jurul focului de tabara, incat n-as fi fost auzita nici daca as fi racnit pana raguseam. Se strigau alarmati, intrebau, urlau ordine - care, evident, nu erau ascultate, daca judecam dupa harmalaia oamenilor derutati. Cineva a trecut printr-un tufis din apropierea mea, fugind de zgomotul tobelor. Donner? Gandul mi-a venit brusc si m-am ridicat in capul oaselor, dar m-am aruncat din nou la pamant cand un glont a trecut peste capul meu. Sunetul tobelor a incetat pe neasteptate.”
Cărți,multe cărți.
