La începutul lui 1965 am ajuns pentru prima oară în Transilvania, din întâmplare, şi am fost profund marcat de generozitatea oamenilor de aici. Într-un oraş medieval numit Cluj, am întâlnit o scenă deosebit de expresivă. Într-o după-amiază de duminică, fete îmbrăcate în port tradiţional se plimbau prin oraşul cu o arhitectură istorică, împânzit de clădiri construite într-un stil eclectic. Am fost fascinat de veşmintele lor. Puncte şi mici flori pe fustele pliate din pânză țesută manual, vopsită în roşu, potrivite cu bluze din bumbac alb, având ca trăsătură distinctivă cute duble plate, iar pe deasupra veste. Un grup de trei-patru fete se plimbau pe străzile încântătoare, ţinându-se de mână. Le-am urmărit şi le-am văzut intrând într-un parc din mijlocul oraşului. Acolo am zărit vreo douăzeci de alte fete purtând aceleaşi straie, vorbindu-şi mulcom într-un spaţiu alb-lăptos, înconjurat de verdeața parcului. În scurt timp, fetele şi-au făcut graţios semn cu capul şi au început să danseze şi să cânte elegant, ţinându-se de mână. Păsări ciripeau de zor, înălțându-și cântecul în văzduh împreună cu vocile dulci ale fetelor. Fetele cu baticuri roşii pline de floricele şi frunzuliţe imprimate pe un tiv negru îşi poartă părul în cozi împodobite cu lungi panglici roşii săltând în timp ce ele dansează şi se răsucesc sprinten. O scenă cuviincioasă şi sacră mi-a atins inima şi m-a copleșit. [...]
Cărți,multe cărți.
